Marea Britanie a avut un plan de a antrena şi echipa 100.000 de rebeli sirieni (BBC)
alte articole
Marea Britanie a plănuit să antreneze şi să echipeze o armată formată din 100.000 de rebeli pentru a-l învinge pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, însă apoi s-a considerat că ar fi prea riscant, a relatat joi seară BBC, preluat de Reuters.
Potrivit BBC, propunerea secretă de a 'selecta, echipa şi antrena' rebeli sirieni, înaintată în urma cu doi ani, a venit de la generalul David Richards, şeful de atunci al forţelor de apărare britanice.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării a refuzat să comenteze articolul.
Această iniţiativă secretă a fost analizată de premierul David Cameron şi de Consiliul Naţional de Securitate, precum şi de oficiali americani, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Apărării.
BBC a precizat că iniţiativa prevedea formarea şi antrenarea unei 'armate substanţiale' de rebeli sirieni moderaţi la baze militare din Turcia şi Iordania.
Potrivit ONU, aproximativ 10,8 milioane de persoane din Siria au nevoie de ajutor, dintre care 4,7 milioane se află în zone dificil de accesat, în timp ce alte trei milioane au fugit pe parcursul celor trei ani de revoltă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad.