Maraton blindat la Boston după înscenarea de anul trecut
alte articole
Excepţionale măsuri de securitate la un an după atentatul care a fost pus în cârca fraţilor Tsarnaev. Peste 35.000 de participanţi la cea de-a 118-ea ediţie a celei mai vechi curse de pe teritoriul american.
La maratonul din Bostonul au participat anul acesta 35.660 de participanţi, o cifră aproape de record, mai ales după ciudatul incident de anul trecut, în care două aşa-zise oale sub presiune ar fi explodat lângă linia de finish a maratonului, omorând trei oameni şi rănind, conform datelor oficiale, peste o sută de persoane.
Maratonul cel mai vechi din lume a ajuns la ediţia 118, între măsuri foarte stricte de securitate, cu 3.500 de ofiţeri de poliţie (de două ori mai mult decât anul trecut) şi 60 de agenţi şi câini dresaţi să detecteze explozibili - relatează luni La Stampa.
Au fost interzise rucsacurile, iar milioanele de persoane care au asistat la cursă, au fost supravegheate de sute de camere de luat vederi îndreptate mai ales pe baricadele în spatele cărora au explodat, la 15 aprilie a anului trecut, cele două bombe rudimentare care au fost atribuite fraţilor Tsarnaev.
La 15 aprilie 2014 în Boston a avut loc un incident extrem de suspect, în care două bombe au explodat în apropierea liniei de finish a maratonului. După analiza puţinelor materiale video care prezentau incidentul, părerile converg spre concluzia că şi incidentul de la Boston a fost regizat, cu acordul agenţiilor şi serviciilor, prezente la faţa locului.