Mamă de erou-martir al Revoluţiei, scrisoare către Iohannis: S-a lăsat liniştea dezonoarei peste procesele care ar fi trebuit să-i pedepsească pe criminalii care ne-au ucis fiinţele dragi
Elena Vlase, mama unui erou martir ucis la Revoluţie, aşteaptă, de aproape 35 de ani, să-i vadă judecaţi pe cei care i-au omorât fiul. Băiatul dnei Vlase avea 19 ani când a murit împuşcat. De atunci, doamna Vlase a tot bătut drumul până la Bucureşti, la tribunale, la Parchet, pe unde a tot trecut dosarul Revoluţiei, tot sperând că într-o zi se va face dreptate.
Anii au trecut însă cu tergiversări peste tergiversări, marcaţi de dezamăgiri, intimidări şi umilinţe inclusiv din partea Justiţiei. Revoltată că, la mai bine de trei decenii, în instanţă vor ajunge doar trei inculpaţi – Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus –, Elena Vlase le-a adresat o lungă scrisoare deschisă celor care conduc destinele ţării, pe care îi acuză că, o dată pe an, se reunesc într-o adunare solemnă, îmbrăcaţi în haina sobrietăţii, întrecându-se în discursuri în care omagiază memoria şi sacrificiul eroilor din Decembrie 1989, dar, în realitate, nu fac nimic nici pentru eroi, nici pentru familiile lor.
Cultul eroilor este o minciună, iar peste procesele care trebuiau să îi pedepsească pe cei vinovaţi de crimele din decembrie '89 s-a aşternut liniştea laşităţii şi dezonoarei, transmite ea.
"Ucigaşii şi-au ascuns bine urmele crimelor, fiind protejaţi de sistemul din care au provenit. Nu au fost deranjaţi de niciun organ de anchetă timp de 35 de ani. În schimb, au fost avansaţi în grad pentru merite deosebite din timpul revoluţiei, iar alţii ocupă funcţii-cheie şi ne sfidează de la înălţimea funcţiilor lor.
(...) În toţi aceşti ani, am avut parte de umilinţe, jigniri, ameninţări telefonice, pentru a mă determina să renunţ.
Unul dintre procurorii militari din Braşov şi-a permis să îmi spună că îi plictisesc cu întrebări de genul: cine mi-a ucis fiul, continuând, pe un ton arogant şi dispreţuitor, să afirme că fiul meu a murit aiurea şi că trebuia să-l ţin acasă dacă tot îl plâng atât", scrie ea în scrisoare.
"Procurorii militari au întocmit un rechizitoriu în care au dispus o soluţie în bloc pentru toate victimele din ţară, iar dosarul Revoluţiei a fost transmis la ÎCCJ.
Această soluţie mi-a ucis încă o dată fiul!", adaugă ea.
Dna Vlase mai acuză că rechizitoriul întocmit de procurorul militar Ranco Piţu este o sfidare la adresa familiilor victimelor, căci "se invocă eroarea de fapt, care înlătură tragerea la răspundere a făptuitorilor".
"Câţi ani din viaţă trebuie să-i mai petrec în instanţă pentru a se face dreptate fiului meu? Dacă nu cer prea mult, doresc să se facă dreptate în timpul vieţii mele, nu post-mortem!", transmite mama de erou.
Redăm integral scrisoarea dnei Vlase:
"Către:
Preşedintele României,
Prim-ministrul României,
Preşedintele Senatului,
Preşedintele Camerei Deputaţilor,
SCRISOARE DESCHISĂ,
La finele acestui an, se împlinesc 35 de ani de la sângerosul Decembrie 1989.
S-a lăsat liniştea laşităţii şi a dezonoarei peste procesele care ar fi trebuit să-i pedepsească pe criminalii care ne-au ucis fiinţele dragi.
Adevărul este tot mai adânc îngropat de cei care au apăsat pe trăgaci, ucigând fără milă, pe timp de pace, pe cei care au protestat paşnic pentru înlăturarea odiosului regim comunist de tristă amintire.
Instituţiile abilitate să facă cercetări nu şi-au dorit şi nici nu îşi doresc să-i pedepsească pe criminali.
Se pare că nici nu există vinovaţi, de vreme ce sunt liberi să strige: „Cine a tras noi, după 22?”.
Ucigaşii şi-au ascuns bine urmele crimelor, fiind protejaţi de sistemul din care au provenit.
Nu au fost deranjaţi de niciun organ de anchetă timp de 35 de ani. În schimb, au fost avansaţi în grad pentru merite deosebite din timpul revoluţiei, iar alţii ocupă funcţii-cheie şi ne sfidează de la înălţimea funcţiilor lor.
Braşovul, oraşul în care locuiesc, a fost declarat Oraş Martir datorită numărului mare de victime, după fuga dictatorului.
Cu toate acestea, nicio persoană care a reţinut, torturat, ucis persoane nevinovate, printre care s-a aflat şi fiul meu, nu a fost deferită justiţiei.
Instanţele de judecată au ajuns la concluzia că singurele persoane care se fac vinovate de crimele din Decembrie 1989 sunt: Iliescu, Voican, Ioan Rus.
Am uitat numărul plângerilor pe care le-am adresat instituţiilor statului, cerând să se facă dreptate fiului meu, care a fost reţinut, torturat, apoi împuşcat, conform declaraţiilor de martor existente la dosar, de persoane nepedepsite încă.
Am constatat că sunt insensibili la suferinţa unei mame care şi-a pierdut fiul, iar sufletul ei a devenit o rană de lacrimi!
În toţi aceşti ani, am avut parte de umilinţe, jigniri, ameninţări telefonice, pentru a mă determina să renunţ.
Unul dintre procurorii militari din Braşov şi-a permis să îmi spună că îi plictisesc cu întrebări de genul: cine mi-a ucis fiul, continuând pe un ton arogant şi dispreţuitor să afirme că fiul meu a murit "aiurea" şi că trebuia să-l ţin acasă dacă tot îl plâng atât.
A continuat să intimideze martorii cu ajutorul miliţienilor colaboratori, forţându-i pe unii să îşi schimbe declaraţiile, motivând că sunt simple imaginaţii.
Acest fapt m-a determinat să trimit o plângere spre analiză Ministerului Justiţiei, care a direcţionat-o Parchetului General. Acesta a dispus trimiterea unui organ de anchetă pentru a efectua cercetări în acest dosar.
În urma verificărilor, mi s-a comunicat că plângerea mea a fost întemeiată, ocazie cu care, conform rezoluţiei, s-a infirmat soluţia de NUP existentă la dosar, care nu ne-a fost comunicată, urmând să fie reluate cercetările.
Cu toate acestea, cercetările au fost reluate la insistenţa familiei, mai precis au fost audiaţi martori.
Nu s-au efectuat confruntări între martori şi nu s-au dispus expertize balistice în acest caz.
După câţiva ani, cât a durat mimarea cercetărilor, Parchetul General a dispus conexarea întregului dosar Braşov la dosarul Revoluţiei, care cuprinde toate dosarele victimelor din ţară.
În mod normal, după infirmarea soluţiei, trebuia pus ceva în schimb, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Mi s-a părut nedrept, motiv pentru care, în urma unei plângeri pe care am adresat-o la CEDO, în anul 2011, statul român a fost condamnat în cauza Vlase c. România pentru dreptul la viaţă şi lipsa unei anchete efective într-un timp rezonabil.
Această cauză a creat precedent pentru familiile victimelor din ţară, care au trimis ulterior plângeri la CEDO.
Procurorii militari au ignorat această decizie, în care este stipulat faptul că instituţiile statului, prin organele abilitate, trebuie să continue cercetările în cazul fiului meu privind circumstanţele uciderii lui.
Pentru ca hotărârea CEDO să poată fi pusă în aplicare, Secţia Parchetelor Militare trebuia să disjungă cauza fiului meu din dosarul Revoluţiei.
Deşi am solicitat în repetate rânduri, atât în scris, cât şi în cazul audienţelor solicitate procurorului general, ca dosarul Vlase să fie disjuns pentru a se putea continua cercetările şi a se stabili vinovaţii, din păcate, solicitările mele au fost respinse.
S-a invocat faptul că această conexare este necesară pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie, şi au demonstrat!
Procurorii militari au întocmit un rechizitoriu în care au dispus o soluţie "în bloc" pentru toate victimele din ţară, iar dosarul Revoluţiei a fost transmis la ICCJ.
Această soluţie mi-a ucis încă o dată fiul!
Eu am depus plângeri doar în cazul fiului meu pentru tragerea la răspundere a ucigaşilor.
Nu am interes să se stabilească vinovaţii pentru alte victime, ci doar familiile celor ucişi sunt singurele îndreptăţite să ceară acest lucru.
Ani de zile am fost citată la ICCJ în dosarul Revoluţiei, care a stat pe masa judecătorilor, sperând să se facă dreptate fiului meu.
De data recentă, acest dosar a fost trimis la Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru mine a fost şocantă lipsa de respect acordată victimelor de această instituţie. Deşi sunt reprezentată de un apărător ales, nu mi s-a permis accesul în sala de judecată alături de acesta.
Am fost nevoită să urmăresc, cu lacrimi în ochi, şedinţa de judecată de pe un monitor din holul Curţii de Apel Bucureşti.
Din lipsă de timp, instanţa de judecată a amânat de câteva ori pronunţarea şi s-a dispus judecarea cu un complet de divergenţă.
Rechizitoriul întocmit de procurorul militar, Ranco Piţu, este o sfidare la adresa familiilor victimelor!
Se invocă eroarea de fapt, care înlătură tragerea la răspundere a făptuitorilor.
La solicitarea mea transmisă Secţiei Parchetelor Militare de a mi se transmite rechizitoriul, procurorul mi-a sugerat să îl consult de pe site-ul instituţiei.
Conform legii, victimelor trebuie să li se comunice rechizitoriul pentru a-şi putea pregăti apărarea.
Înduioşător, acest procuror mi-a recomandat să formulez o acţiune civilă pentru dezdaunare.
Cât cinism!
O întrebare se impune: câţi ani din viaţă trebuie să-i mai petrec în instanţă pentru a se face dreptate fiului meu??? Dacă nu cer prea mult, doresc să se facă dreptate în timpul vieţii mele, nu post-mortem!!!
Până şi pentru istorici, istoria recentă a României a devenit un subiect tabu.
Deşi în Constituţia României este consfinţită importanţa Revoluţiei Române şi sacrificiul celor care ne-au redat libertatea plătind cu sânge nevinovat, acest fapt nu se regăseşte în manualele de istorie, urmând să fie predat ca disciplină opţională.
Asta demonstrează că nu există un cult pentru eroii din Decembrie 1989!
O dată pe an, vă reuniţi într-o adunare solemnă, îmbrăcaţi în haina sobrietăţii, întrecându-vă în discursuri în care omagiaţi memoria şi sacrificiul eroilor din Decembrie 1989.
După această dată, urmaşii eroilor-martiri devenim incomozi pentru dumneavoastră, şi deveniţi plictisiţi şi lipsiţi de empatie faţă de problemele cu care ne confruntăm.
Din prea mult respect şi gratitudine, aţi adoptat legi denumite ale recunoştinţei, pe care le denumesc a fi legi ale umilinţei, pe care le-aţi modificat şi aţi introdus, pe lângă urmaşi şi răniţi, şi alte categorii de beneficiari care vă generează voturi!!!
Noi nu reprezentăm o cifră în calculul electoral.
Sunteţi cuprinşi doar de patologia puterii!!!
Domnilor aleşi, ar trebui să aveţi o datorie morală faţă de cei care şi-au sacrificat viaţa în Decembrie 1989, deoarece datorită lor ocupaţi funcţii şi beneficiaţi de privilegii, iar copiii dumneavoastră studiază la universităţi de prestigiu din lume.
Puţină decenţă, totuşi!
În alte vremuri, în această ţară s-a făcut politică din vocaţie.
Astăzi, însă, cu unele excepţii, politica are o singură zeitate tutelară: interesul.
Printre cei care generează voturi, în legea denumită a Recunoştinţei, au fost introduse şi persoane care au făcut poliţie politică, răsplătite cu brevete în baza cărora obţin beneficii, printre care şi o indemnizaţie de 3-4 ori mai mare, comparativ cu indemnizaţia unei mame de Erou-Martir.
Probabil, pentru durere, plâng ei pentru suferinţa noastră.
Acest lucru întinează memoria eroilor-martiri!!!
În ce ţară trăim?
Pentru a nu sărăci bugetul ţării, sunt dispusă să donez indemnizaţia mea, acordată în semn de gratitudine şi respect, în cuantum de 918 lei, devenită, prin indexarea cu 13,8%, fabuloasa sumă de 1045 de lei!
Nimic fără Dumnezeu!
Elena VLASE, mama Eroului-Martir Nicolae Vlase, ucis în Decembrie 1989, la Braşov.
