Maia Sandu, la Forumul de Securitate: O Moldovă controlată de Moscova ar aduce presiunea rusească până la râul Prut

Aderarea la Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova o protecţie mai puternică în faţa ameninţărilor Rusiei, a declarat joi, 8 octombrie, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova.
Mai mult decât atât, şefa statului a ţinut să puncteze că, în multe domenii ale securităţii, Moldova acţionează deja ca un stat membru, iar o ţară mică aflată în apropierea unui război are nevoie de protecţia unei familii mai mari. Apărarea antiaeriană rămâne cea mai mare prioritate imediată, în condiţiile în care dronele ruseşti încalcă tot mai des spaţiul aerian al ţării.
De asemenea, Maia Sandu s-a referit la eforturile de modernizare a sectorului de securitate şi apărare, realizate cu sprijinul partenerilor. Din 2021, Instrumentul European pentru Pace a fost principalul sprijin pentru apărarea antiaeriană, iar Moldova este al doilea beneficiar al acestuia, după Ucraina.
„O Moldovă controlată de Moscova ar transforma mai mult de jumătate din frontierele Ucrainei în frontiere ostile. Ar lăsa Ucraina vulnerabilă dinspre sud-vest, ar obliga-o să-şi retragă trupele de pe front şi ar aduce presiunea rusească până la râul Prut, care este frontiera Uniunii Europene şi a NATO.
Acesta a fost planul Rusiei. A vrut să transforme Moldova într-o a doua Bielorusia şi să folosească teritoriul nostru împotriva Ucrainei şi împotriva UE. Moldovenii au oprit acest plan la alegeri, de două ori. Aşadar, când vorbim despre contribuţia Moldovei la securitatea europeană, începem cu Ucraina”, a remarcat preşedinta Sandu în cadrul Forumului.
Şefa statului a precizat că tehnologia dronelor avansează mai repede decât mijloacele de apărare, iar regulile de achiziţii sunt gândite pentru timp de pace.
„Pentru a ţine pasul, avem nevoie de reguli comune, proiecte comune şi resurse puse în comun. Pentru Moldova, apartenenţa la Uniunea Europeană este platforma firească pentru toate trei”, a subliniat Maia Sandu.
Parteneriatele de apărare sunt, la rândul lor, ţinta manipulării ruseşti. Preşedinta a dat ca exemplu campania de dezinformare lansată după ce Norvegia a decis să-şi extindă sprijinul pentru Moldova la echipamente, servicii şi instruire în domeniul apărării.
„Moscova vrea să discrediteze parteneriatele noastre de apărare şi să reducă sprijinul public pentru o armată modernă. O armată slabă îi convine Moscovei în ziua în care apărarea devine necesară”, a avertizat şefa statului.
Rezultatele modernizării s-au văzut la parada de Ziua Independenţei, unde peste 2.000 de militari, poliţişti, ofiţeri de informaţii, pompieri şi angajaţi ai altor instituţii de securitate au defilat alături de grupuri de port-drapel din nouă state partenere.
Totodată, poliţiştii şi poliţiştii de frontieră din Moldova au aprofundat comunicarea cu omologii din Uniunea Europeană, în cadrul unor operaţiuni comune împotriva criminalităţii transfrontaliere. „Atunci când criminalitatea nu ţine cont de frontiere, nici lupta împotriva ei nu poate să se oprească la frontieră”, a spus preşedinta.
În acest context, Maia Sandu a salutat decizia Departamentului Trezoreriei al Statelor Unite de a desemna drept organizaţie criminală transnaţională reţeaua A7 a lui Ilan Şor, condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare pentru furtul miliardului din 2014. Potrivit autorităţilor americane, reţeaua a ajutat şi Iranul să eludeze sancţiunile şi a spălat bani furaţi de hackeri nord-coreeni.
Şefa statului a amintit că moldovenii au ales un viitor european, sub cea mai mare presiune pe care a cunoscut-o ţara, şi că progresele făcute acasă trebuie să se reflecte în procesul de aderare. „Moldova este astăzi un furnizor de securitate. În familia europeană, vom fi un furnizor de securitate şi mai puternic”, a conchis Maia Sandu.
Forumul, aflat la cea de-a treia ediţie, reuneşte la Chişinău peste 700 de oficiali, experţi şi jurnalişti din Moldova, din statele europene, din Statele Unite şi din organizaţiile internaţionale. Evenimentul este organizat de Fundaţia Konrad Adenauer, Oficiul de Legătură al NATO în Republica Moldova şi Institutul pentru Politici şi Reforme Europene.