Magic Johnson, numit vicepreşedinte al comitetului de candidatură Los Angeles-2024
În vârstă de 56 ani, Magic Johnson, fostul star al echipei Los Angeles Lakers şi al baschetului american, a fost ales miercuri, la Los Angeles, vicepreşedinte al comitetului local de candidatură la organizarea Jocurilor Olimpice 2024, informează AFP.
"Earvin Magic Johnson, unul dintre cei mai mari jucători din istoria NBA, membru al 'Dream Team'-ului care a câştigat titlul olimpic în 1992, va ajuta LA 2024 să sporească pasiunea şi entuziasmul oraşului nostru pentru sport", au declarat responsabilii candidaturii Los Angeles-2024 într-un comunicat.
Preşedintele LA 2024 , Casey Wasserman, a precizat despre că "nu este doar unul dintre cei mai mari sportivi din toate timpurile, ci şi un om de afaceri de succes, un campion pe terenurile de sport şi în afara acestora, care lucrează pentru binele tuturor".
Ultima dată când Statele Unite au organizat o Olimpiadă de vară a fost în anul 1996, când competiţia a avut loc la Atlanta, capitala statului Georgia.
Pentru găzduirea JO 2024 au intrat în cursă cinci oraşe: Budapesta, Hamburg, Los Angeles, Roma şi Paris, iar alegerea oraşului gazdă va fi ales în septembrie 2017 de către Comitetul Internaţional Olimpic.