MAE va repatria trei cetăţeni români din Siria,sâmbătă
alte articole
Ministerul de Externe anunţă vor fi repatriaţi trei cetăţeni români din Siria, sâmbătă, şi recomandă în continuare românilor să evite călătoriile în această ţară.
Ambasada României în Siria este în contact permanent cu cetăţenii români din zonele de conflict şi acordă asistenţă consulară de specialitate. Până în prezent, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Damasc, a sprijinit repatrierea a 56 de cetăţeni români, se arată într-un comunicat al MAE.
La nivelul MAE au fost înregistraţi 247 cetăţeni români (şi familiile lor), dintre care 19 la Departamentul Consular şi 228 la Ambasada României la Damasc.
Cetăţenii români aflaţi în Siria sunt sfătuiţi să se înregistreze în Registrul Unic al Ambasadei României la Damasc pentru asistenţă consulară, pentru a fi în permanenţă informaţi în legătură cu posibilităţile de asistenţă şi cu evoluţia situaţiei din zonă.
Ministerul de Externe reaminteşte că, în cadrul Departamentului Consular din MAE, funcţionează o linie telefonică specială - +40.21.319.21.37 - la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24 de ore din 24, pentru solicitări de sprijin şi informaţii consulare. De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor de informaţii transmise prin Internet, la adresa de e-mail drco@mae.ro.