MAE face demersuri pentru reducerea taxelor consulare
Ministerul Afacerilor Externe şi-a exprimat luni "deschiderea şi preocuparea continuă" pentru identificarea şi adoptarea unor soluţii, inclusiv la nivel legislativ, prin care să ajute cetăţenii români aflaţi în străinătate, beneficiari ai serviciilor consulare.
MAE afirmă că a iniţiat şi susţine propunerile legislative pentru reducerea cuantumului taxelor consulare pentru mai multe categorii de servicii consulare, conform unui comunicat de presă.
"Modificările propuse trebuie însă să opereze în mod nediscriminatoriu, independent de cetăţenia solicitantului sau de scopul în care se solicită prestarea unui anumit serviciu consular", susţine MAE.
Referitor la cuantumul taxelor de viză pentru tranzit şi scurtă şedere, cuprins în legislaţia română – suma de 60 de euro - acesta coincide cu cel reglementat de Codul comunitar de vize, aplicat de statele din Spaţiul Schengen.
Totodată, "România aplică direct şi întocmai dispoziţiile acordurilor în materie de vize încheiate de Uniunea Europeană cu unele state terţe, acorduri care prevăd, cu titlu de excepţie, un cuantum diferit al taxelor de viză (35 sau, după caz, 70 de euro)", declară MAE.
În ce priveşte vizele acordate cetăţenilor Republicii Moldova, MAE precizează că această procedură se îndeplineşte pe baza Acordului privind vizele încheiat de Uniunea Europeană cu Republica Moldova.
"Prin utilizarea într-o manieră maximală a facilităţilor reglementate de acest acord, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României eliberează în regim de gratuitate, până la aderarea la Spaţiul Schengen, toate categoriile de viză solicitate de cetăţenii Republicii Moldova", declară MAE.
Referitor la obligaţia de a dovedi deţinerea unor mijloace de subzistenţă minime pe durata sejurului pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, aceasta este reglementată expres de articolului 5 alineat 1 lit. (c) şi alineat 3 din Regulamentul CE 562/2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul frontierelor Schengen), potrivit sursei citate.
"Dispoziţiile art. 5 din această reglementare comunitară, pe care România este obligată să le aplice în prezent, nu permit ţării noastre instituirea unei excepţii în favoarea cetăţenilor Republicii Moldova. De asemenea, este de adăugat faptul că suma minimă prevăzută în acest sens de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, se situează sub media cuantumului corespunzător practicat de celelalte state membre ale Uniunii Europene", afirmă MAE.
Diplomaţia română mai precizează că dovada mijloacelor de întreţinere nu se face numai prin prezentarea sumei corespunzătoare în numerar, ci şi prin alte modalităţi prevăzute de lege (cecuri de călătorie, cărţi de credit însoţite de extrase de cont sau asumarea costurilor de întreţinere de către persoana vizitată, printr-o invitaţie în formă autentică), reglementările aplicabile permiţând o anumită flexibilitate în acest domeniu.
"Ministerul Afacerilor Externe apreciază că demersurile de anvergură pe care le întreprinde în vederea susţinerii obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova reprezintă un sprijin consistent care, odată atins, va conduce la eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii moldoveni", precizează sursa citată.
Ministerul de Externe a iniţiat în cursul anului 2012 un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii 198/2008 privind reglementarea cadrului în materia taxelor consulare. Proiectul se referea la reducerea semnificativă a cuantumului taxelor aferente anumitor servicii consulare, precum şi sistematizarea şi chiar extinderea categoriilor de servicii consulare prestate cu titlu gratuit prin efectul legii.
Proiectul de lege a fost inclus ulterior în legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare în vara anului 2012, dar nu a putut fi adoptat.
Recent a fost elaborat un proiect de lege care se referă, de asemenea, la reducerea considerabilă a cuantumului anumitor categorii de taxe consulare, inclusiv a celor pentru înscrierea certificatelor de stare civilă străine în registrele de stare civilă româneşti.
Deoarece propunerile MAE din cuprinsul propriului proiect elaborat în anul 2012 se regăsesc în mare parte în noua iniţiativă legislativă, MAE a susţinut acest proiect, în limita propriilor atribuţii, completându-l şi cu alte observaţii şi propuneri, în special prin sistematizarea şi extinderea regimului de gratuitate asupra anumitor categorii de servicii consulare. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut la Parlamentul României.
Precizarea MAE a fost făcută în urma declaraţiei preşedintelui Traian Băsescu de sâmbătă, după o întâlnire cu copiii şi tinerii de etnie română care trăiesc în afara graniţelor, că doreşte reducerea taxelor de viză pentru tinerii din Republica Moldova care învaţă în România.