Ludovic Orban: liberalii vor vota "la vedere" pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea

Liberalii vor vota "la vedere" pentru ridicarea imunităţii şi arestarea preventivă a lenei Udrea, a declarat liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban pentru RFI
Ludovic Orban (Epoch Times România)
Loredana Diacu
09.02.2015

Liberalii vor vota "la vedere" pentru ridicarea imunităţii şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, a declarat liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban pentru RFI.

"În mod evident, la vedere, pentru începerea urmăririi penale şi pentru încuviinţarea arestului preventiv", a răspuns Ludovic Orban la întrebarea cum vor vota parlamentarii liberali.

Cât despre eventuale surprize la vot, Ludovic Orban a opinat că acestea ar putea apărea doar din partea majorităţii parlamentare.

Numai din partea majorităţii guvernamentale pot să apară surprize. În ceea ce ne priveşte pe noi, am votat constant în favoarea solicitărilor formulate de puterea judecătorească. Mai mult decât atât, suntem şi autorii unui proiect de lege privind simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentare", spune liderul deputaţilor PNL.

Întrebat ce efecte are scandalul Udrea, liderul liberal a opinat că scandalul se repercutează în primul rând asupra fostului şef de stat, Traian Băsescu:

"În primul rând, are efecte asupra lui Traian Băsescu, pentru că Elena Udrea a exercitat o putere extrem de mare în cei zece ani de mandat ai preşedintelui Traian Băsescu, care nu era puterea conferită de funcţiile pe care le-a deţinut Elena Udrea, ci era puterea cu care a fost învestită informal de preşedintele Traian Băsescu", afirmă Ludovic Orban.

Reamintim că procurorii DNA au trimis Parlamentului cinci solicitări legate de Elena Udrea. Două dintre acestea vizează încuviinţarea arestării deputatei şi trei de începere a urmăririi penale. Toate cele cinci solicitări au fost avizate duminică de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor urmând ca luni, începând cu ora 17.30, Plenul Camerei să voteze pro sau contra arestării fostei candidate la preşedinţie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor