Lucruri ciudate detectate la controalele de securitate din aeroporturi
alte articole
Conform normativelor Uniunii Europene, toţi pasagerii care urmează să se îmbarce într-un avion trebuie să fie supuşi unui control de securitate pentru a evita introducerea de obiecte interzise la bordul aeronavei. Motiv pentru care, fiecare persoană trece prin detectorul de metale, iar bagajele de mână şi restul obiectelor pe care le iau cu ele (paltoane, jachete, telefoane mobile, chei ....) vor trece printr-un scaner cu raze X. În plus, unii pasageri pot fi supuşi unor inspecţii suplimentare. Sunt toate proceduri cu care ne-am obişnuit deja de-a lungul timpului.
Sticle cu lichide care depăşesc 100 ml, arme, obiecte ascuţite, droguri, alimente ... sunt obiecte interzise pe care călătorii ştiu că nu ar trebui să le transporte, dar există şi altele care creează o anumită confuzie între pasagerii consideraţi 'normali', adică cei care nu au intenţia să deturneze un avion sau să provoace un atentat (de fapt, majoritatea).
Vă prezentăm câteva cazuri amuzante.
Ce s-a descoperit în bagajele unor călători
În 2009, în aeroportul din Melbourne (Australia), un bărbat în vârstă de 23 ani a încercat să păcălească autorităţile australiene ascunzând în şosete doi porumbei: erau plasaţi în plicuri căptuşite, fixate de picioarele sale. Păsările au ajuns în viaţă la Dubai. Acuzaţiile de contrabandă cu animale sălbatice se pot solda cu o pedeapsă maximă de 10 ani închisoare şi o amendă de 110.000 de dolari australieni, aproximativ 70.000 de euro.
Dar nu este singurul caz de transport ilegal de animale: în 2010, o femeie a încercat să călătorească de la Bangkok în Iran cu un tigru de două luni în valiză. Animalul a fost drogat şi înconjurat cu alte jucării din pluş în formă de tigru pentru a nu atrage atenţia, dar aparatul cu raze X din aeroportul din Bangkok a detectat bătăile inimii animalului şi acesta a fost salvat. Femeia a fost amendată şi trimisă la închisoare.
Conform celor relatate de situl web lavanguardia.com, un pasager care intenţiona să zboare de pe aeroportul Gatwick (Londra) transporta în bagajul său 90 kg de omizi moarte. El a susţinut că erau pentru mâncare, pentru consumul propriu.
Cum oamenii sunt strângători, nu este surprinzător faptul că se încearcă trecerea peste graniţă a unor animale şi obiecte ciudate. Ceea ce surprinde însă, este atunci când se încearcă acelaşi lucru cu alte persoane, sau mai exact cu cele decedate. O femeie, împreună cu fiica sa, a încercat să îmbarce un mort pentru a evita să plătească costurile de repatriere din Liverpool la Berlin. Decedatul, un bărbat în vârstă de 91 de ani, care se afla într-un scaun cu rotile şi purta ochelari de soare, nu a reuşit să treacă de personalul ce asigura controlul. Rudele decedatului au fost arestate cu suspiciunea că nu a fost raportată moartea acestuia.
Dar valizele călătorilor continuă să surprindă deoarece în acestea sunt transportate chiar şi părţi ale corpului uman, considerate obiecte curioase şi nu numai. Un exemplu este cel din 2007, în aeroportul Stansted din Londra: în interiorul unui borcan pentru marmeladă au fost găsite 10 globuri oculare care pluteau într-un tip de gelatină. Utilitatea acestora a rămas necunoscută.
Un alt călător a decis să poarte cu el un întreg craniu uman. În 2016, un bărbat de origine germană a fost arestat pentru deţinerea ilegală de rămăşiţe umane, deşi el a pretins că le-a cumpărat într-un obor din Roma pentru suma de 50 euro.
Dar cel mai surprinzător „transport” a fost cel al unui cuplu egiptean, în 2012: aceştia au decis să-şi treacă fiul în vârstă de 5 luni, prin aeroportul din Sharjah din Emiratele Arabe Unite, într-un bagaj de mână. Copilul nu a păţit nimic, dar părinţii săi au fost arestaţi deoarece i-au pus viaţa în pericol.
De menţionat şi cazul unui bărbat care şi-a folosit propriul corp pentru a transporta, prin Aeroportul Internaţional Rajiv Gandhi (India), şase bare de 100 de grame de aur fiecare, ascunse în rect.
Un alt caz curios este cel al unui cetăţean sud-coreean care a fost reţinut în aeroportul chinez din Guangzhou în timp ce încerca să treacă de controalele de securitate cu gura plină de mormoloci... Incredibil!
În fiecare an, aeroporturile din lume sunt tranzitate de mii şi mii de persoane, probabil există foarte multe situaţii amuzante sau mai puţin amuzante. Cele prezentate sunt doar câteva dintre ele.
Nu există o listă specifică de obiecte considerate periculoase (în afară de cele menţionate de autorităţi), decizia finală fiind, de fapt, la discreţia personalului de securitate.