Lovitură pentru Guvernul Bolojan: Curtea de Apel Bucureşti blochează selecţia judecătorului României la CJUE

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat marţi procedura iniţiată de Guvernul Bolojan pentru desemnarea candidatului României la funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
Guvernul aprobase, pe 27 august, memorandumul care stabilea calendarul şi regulile selecţiei. Instanţa a decis suspendarea documentului şi a tuturor procedurilor administrative bazate pe acesta până la soluţionarea cauzei pe fond.
„Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârât, sub ambele aspecte. Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SARCINĂ LAURA MIHAELA în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI. Suspendă executarea Memorandumului privind 'Aprobarea procedurii pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene', aprobat de Guvernul României în şedinţa din 27 august 2026, precum şi a procedurii şi a operaţiunilor administrative subsecvente întemeiate pe acesta, până la pronunţarea instanţei de fond”, se arată în minuta instanţei, citată de G4Media.
Cererea a fost formulată de Laura Mihaela Sarcină, judecătoare la Curtea de Apel Craiova şi fostă preşedintă a Tribunalului Gorj.
Hotărârea a fost pronunţată de judecătoarea Ramona Buşu, de la Secţia a X-a de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Potrivit G4Media, aceasta este aceeaşi judecătoare care, în luna mai, a admis cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care Guvernul era obligat să-i pună la dispoziţie 5,2 miliarde de lei pentru plata unor drepturi salariale restante ale magistraţilor.
Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare.
Potrivit calendarului stabilit de Guvern, anunţul privind selecţia urma să fie publicat pe 21 septembrie, candidaturile puteau fi depuse până pe 7 octombrie, iar audierile erau programate în perioada 2–4 noiembrie. Propunerea României trebuia transmisă Secretariatului General al Consiliului UE până la sfârşitul lunii noiembrie 2026.
Mandatul actualului judecător român la CJUE, Octavia Spineanu-Matei, expiră pe 6 octombrie 2027. Aceasta are dreptul la încă un mandat. Suspendarea decisă de Curtea de Apel Bucureşti întârzie însă întreaga procedură de selecţie.