Lituania solicită Curţii Penale Internaţionale să investigheze Bielorusia
Lituania a solicitat Curţii Penale Internaţionale să investigheze conducerea Bielorusiei pentru crime împotriva umanităţii, conform unei cereri publicate de instanţă, relatează DPA.
Potrivit cererii, conducerea autocratică a preşedintelui bielorus Alexander Lukaşenko a ordonat deportări şi persecuţii violente.
Procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, a declarat luni că cererea va fi examinată.
Bielorusia nu este membru al Curţii, însă Lituania este parte la tratat şi susţine că unele dintre presupusele crime au fost comise pe teritoriul său, ceea ce înseamnă că procurorul ar fi autorizat să investigheze.
Cererea se referă la sute de mii de bieloruşi care au fost strămutaţi forţat şi care trăiesc acum în Lituania sau în altă parte în UE. Presupusele infracţiuni au început în aprilie 2020 şi continuă până în prezent, a declarat Lituania.
Lukaşenko este un aliat apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, care este deja anchetat de procurorul şef al CPI. Acesta a emis mandate de arestare pentru Putin, şeful său de cabinet, fostul ministru al apărării şi comisarul pentru drepturile copilului.