Liderul unionist George Simion, liber să intre din nou în R. Moldova
alte articole
Expulzat în luna mai din Moldova de peste Prut, activistul unionist George Simon poate reveni din nou pe teritoriul R. Moldova. În contextul şedinţei comune de Guvern România – Republica Moldova, care va avea loc marţi, interdicţia cetăţeanului român George Simion a fost ridicată, informează Platforma Unionistă Acţiunea 2012, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.
Curtea de Apel din Chişinău a considerat că nu există motive pentru ca liderul unionist George Simion să fie declarat persona-non grata. În sprijinul preşedintelui Acţiunii 2012, 200 de intelectuali au înaintat autorităţilor Republicii Moldova scrisori deschise prin care şi-au exprimat dezaprobarea faţă de măsura interdicţiei şi au solicitat anularea măsurii abuzive.
"În aceste cinci luni mi s-a încălcat un drept fundamental, cel de liberă circulaţie. Nu am putut merge de acasă – acasă. Se dovedeşte şi prin decizia instanţei că nu am făcut nimic, iar pe viitor am aşteptarea ca România să sancţioneze mult mai repede astfel de abuzuri. Mulţumesc tinerilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale care au avut, printre revendicări, şi cea a înlăturării interdicţiei mele”, a declarat George Simion.
Odată cu ridicarea interdicţiei lui Simion, un marş de susţinere a Unirii va fi organizat de protestatarii din Chişinău sâmbătă, ora 17:00, în direcţia televiziunii publice.
Amintim că la mijlocul luni mai 2015, George Simion a fost reţinut de agenţii Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova, urcat în maşină şi dat afară din ţară. Concetăţeanul nostru a primit o interdicţie de intrare pe teritoriul Moldovei pe o perioadă de cinci ani, însă nu i s-au explicat motivele pentru care a devenit persona non grata în ţara vecină.
Simion este unul dintre cei mai activi militanţi pentru unirea Basarabiei cu ţara mamă.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.