Liderul opoziţiei ruse Navalnîi, eliberat din închisoare

Alexei Navalni, liderul opoziţiei ruse. (Getty Images)
Andrei Popescu
15.10.2018

Liderul opoziţiei ruse Alexei Navalnîi a fost eliberat duminică după 20 de zile petrecute în spatele gratiilor, fiind acuzat de organizarea unui protest ilegal în luna septembrie.

Alexei Navalnîi a fost arestat în 24 septembrie, exact după ce i-a expirat o încarcerare precedentă de 30 de zile pentru planificarea unui alt protest neautorizat în luna ianuarie, în timpul căreia a făcut apel la boicotarea alegerilor prezidenţiale, alegeri câştigate cu lejeritate de Vladimir Putin în lipsa oricărui adversar politic important.

Navalnîi, în vârstă de 42 de ani, a afirmat că închiderea sa în spatele gratiilor a fost orchestrată de autorităţi pentru a-l împiedica să conducă protestele din 9 septembrie împotriva nepopularei reforme privind mărirea vârstei de pensionare, potrivit Moscow Times.

Peste 1.000 de persoane au fost arestate în timpul protestelor din septembrie, care au avut loc în mai multe oraşe ale Rusiei, inclusiv Moscova. Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat că poliţia a acţionat conform legii, protestele fiind neautorizate.

Aproximativ jumătate din cei arestaţi au fost ridicaţi de forţele de ordine în Sankt Petersburg, potrivit OVD-Info. Cel de-al doilea oraş ca mărime din Rusia s-a confruntat probabil cu cele mai dure acţiuni ale forţelor de ordine, care au atacat manifestanţii cu bastoane. Printre arestaţi s-au aflat minori şi persoane în vârstă. În Moscova, autorităţile au acuzat doi bărbaţi de atacarea forţelor de ordine.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor