Liderul MISA a fost adus în România

Liderul MISA a fost adus în România. "Guru" Gregorian Bivolaru a fost extrădat din Franţa şi urmează acum să ispăşească în ţară o sentinţă de 6 ani de închisoare.
Gregorian Bivolaru (stiripesurse.ro)
Andrei Pricopie
22.07.2016

Liderul MISA Gregorian Bivolaru a părăsit penitenciarul de maximă siguranţă din Franţa în care era cazat şi a fost adus de autorităţi în România, consecinţă a deciziei luate de Curtea Supremă din Paris.

"În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Franţa, la data de 22 iulie, poliţiştii din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R. au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat de 64 de ani, pe numele căruia este emis un mandat de executare a pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu minor.

Acesta a fost introdus într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de sprijinul celorlalte agenţii de aplicare a legii, cu competenţe în domeniu", se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Reamintim că Bivolaru a fost condamnat de Înalta Curte în data 14 iunie 2013 la şase ani de închisoare cu executare, pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă. Sentinţa a fost pronunţată în lipsă, liderul MISA fiind plecat din România încă din 2004, an în care a fost trimis în judecată.

În aprilie 2005, Bivolaru a fost arestat în Suedia, însă, opt luni mai târziu, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia, în decembrie 2005 fondatorul MISA primind azil politic din partea autorităţilor suedeze.

Subiectul Bivolaru părea îngropat până în ajunul reţinerii liderului MISA în Franţa, când Antena 3 a redeschis, din senin, subiectul Bivolaru - MISA. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor