Liderii Lituaniei, evacuaţi în buncăre după ce o dronă a încălcat spaţiul aerian al ţării

Preşedintele şi premierul Lituaniei au fost evacuaţi în buncăre subterane, iar locuitorilor capitalei Vilnius li s-a cerut să se adăpostească în timpul unei alerte emise după ce o dronă a încălcat spaţiul aerian al ţării.
Traficul aerian şi feroviar din şi din jurul oraşului a fost suspendat după alerta „Adăpostiţi-vă” trimisă pe telefoanele mobile, prima emisă într-o ţară membră a UE şi NATO de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina din 2022.
„Alertă aeriană! Mergeţi imediat într-un adăpost său într-un loc sigur, aveţi grijă de membrii familiei şi aşteptaţi instrucţiuni suplimentare”, se arăta în avertismentul Ministerului Apărării, trimis în jurul orei 10:20, miercuri, şi care a durat aproximativ o oră, potrivit The Guardian.
Şcolile au dus copiii în adăposturile desemnate, oamenii din clădirile de birouri şi blocurile de locuinţe au coborât în subsoluri, iar preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, şi prim-mimistra Inga Ruginienė au fost evacuaţi în buncăre împreună cu membri ai guvernului şi parlamentari.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat după alertă că Rusia şi Bielorusia sunt direct responsabile pentru seria de incursiuni ale dronelor în spaţiul aerian al ţărilor UE şi NATO din ultimele săptămâni.
Bruiajul electronic rusesc a fost indicat drept cauză pentru pătrunderea dronelor ucrainene în Finlanda, Estonia, Letonia şi Lituania, toate având graniţă cu Rusia. Un avion NATO a doborât marţi o dronă deasupra Estoniei, în timp ce premierul Letoniei şi-a dat demisia săptămâna trecută din cauza acestor incursiuni.
„Ameninţările publice ale Rusiei împotriva statelor noastre baltice sunt complet inacceptabile. Rusia şi Bielorusia poartă responsabilitatea directă pentru dronele care pun în pericol vieţile şi securitatea oamenilor de pe flancul nostru estic”, a scris von der Leyen pe reţelele sociale.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat miercuri că, chiar dacă dronele care s-au prăbuşit în statele baltice au fost lansate de Ucraina, ele „nu sunt acolo pentru că Ucraina vrea să trimită o dronă în Letonia, Lituania sau Estonia. Ele sunt acolo din cauza atacului nechibzuit, ilegal şi la scară largă al Rusiei.”
Unii membri ai UE şi NATO au spus că ar putea fi necesar un răspuns mai ferm. Premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat miercuri că „războiul ruso-ucrainean poate duce în curând la o situaţie în care va trebui să reacţionăm ferm.”
Armata lituaniană a declarat că a fost detectat în spaţiul aerian bielorus un semnal radar „specific unei aeronave fără pilot”. Vilmantas Vitkauskas, şeful Centrului Naţional pentru Managementul Crizelor, a spus că o dronă a fost observată în zona Vilnius.
„Pe baza parametrilor pe care i-am observat, este cel mai probabil fie o dronă de luptă, fie una concepută pentru a induce sistemele în eroare şi a atrage ţinte. Contramăsurile electronice de aici nu ne pot spune dacă un dispozitiv exploziv a detonat sau nu”, a spus Vitkauskas.
Ministrul lituanian al Apărării, Robertas Kaunas, a declarat că drona a venit din Letonia şi că nu se ştie dacă s-a prăbuşit sau a părăsit spaţiul aerian al Lituaniei. Avioanele de luptă NATO nu au reuşit să o localizeze, au spus autorităţile.
Ambasadorul Rusiei la ONU a provocat indignare marţi după ce a susţinut că Kievul va lansa în curând drone împotriva Rusiei din statele baltice şi i-a transmis Letoniei că apartenenţa la NATO „nu vă va proteja de represalii”.
Ministrul lituanian de Externe, Kęstutis Budrys, a acuzat marţi Moscova că „redirecţionează deliberat drone ucrainene în spaţiul aerian baltic, în timp ce desfăşoară campanii de denigrare” împotriva tuturor celor trei state baltice.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat miercuri că armata rusă „monitorizează îndeaproape situaţia” privind dronele care zboară prin spaţiul aerian al statelor baltice şi că pregăteşte un răspuns adecvat.