Liberala de-cadere

Marginalizat, santajat, modificat, sapat din exterior si din interior, in continuu de la aparitia sa, ceea ce se mai numeste astazi Partidul National Liberal are acum asigurata o vertiginoasa cadere libera.

Manat de propria lacomie si obsedat de “capul” lui Basescu, ca unic ideal, Crin va sfarsi absorbit complet de vortexul uniformizator al aliantei Ponta (discipolul lui Iliescu) –Voiculescu (iremediabil si definitiv securist). Posibil ca alianta sa reuseasca in scopul ei triplu de a-l inlatura pe Traian Basescu, sau, posibil sa nu. In aceasta ultima evetualitate putem avea un Crin care va dori sa-si reafirme prezenta si imaginea in forma ei distincta de a celorlati doi “colegi”de care s-a legat conjuctural cat sa treaca puntea. Si chiar de va reusi sa supravietuiasca intr-un fel sau altul ii va fi imposibil sa mai scape de un stigmat, care va sta lipit de el asemenea rusinoasei “litere stacojii”.

Celalalt frate de suferinta, PNTCD-ul a patit-o mai demult, iar astazi numele lui este o simpla amintire. Planul lui Iliescu de a desfiinta partidele politice a reusit. Cu un PSD, PC si PDL desprinse din fostul FSN, cu un PNL sugrumat de buna voie de primele doua, nu mai avem astazi decat un fel de partid unic contorsionat si impartit in grupuri de interese.

Patania PNL-ului nu e unica, e mai degraba un loc comun in extenuanta si extenuata atmosfera politica, e si ea una dintr-un lung sir de anormalitati peste care doarme convulsiv tacerea apatica a romanilor. Nimeni niciodata nu pare ca ar vrea invete ceva din asta.

Ceea ce este solid in interior poate fi erodat mai greu de ceea ce vine din exterior. Daca, atunci, la infiintarea lor, partidele istorice si-ar fi gandit o pozitie de forta impotriva urmasilor lui Ceausescu, care oricum erau pregatiti prin orice mijloace sa supravietuiasca, caci aveau si metodele dar si mijloace materiale si mass-media, daca NU-ul lor impotriva comunismului ar fi fost tot atat de puternic ca si al acelora care si-au sacrificat si vietile pentru asta, daca ar fi avut cu adevarat o viziune istorica a ceea ce trebuie pastrat si ce trebuie aruncat, poate ca ar fi ales unica solutie care ar fi salvat Romania de lunga agonie fatala, si anume aceea a monarhiei, asa, dupa cum promisese Ion Campeanu, liderul PNL-ului din vremurile lui de inceput. Si astfel si-ar fi asigurat si ele continuitatea.

Dar nu a avut nimeni inima si curajul de a gandi o strategie bazata pe o viziune necontaminata prea mult de propriile interese, ceea ce a facut slaba opozitie a partidelor istorice si mai slaba - derizorie in ochii celor ce se simteau concurati la putere. Astfel, ca, iata-i in timp amestecati cu totii, indistinct in aceeasi supa informa si diforma din care se hraneste raul si dezordinea la scara fiecarui nivel din societate.

Patania PNL-ului nu e unica, e mai degraba un loc comun in extenuanta si extenuata atmosfera politica, e si ea una dintr-un lung sir de anormalitati peste care doarme convulsiv tacerea apatica a romanilor

Partidul National Liberal nu mai exista. De astazi a intrat oficial in forma sa confuza de Uniune Social Liberala impreuna cu dusmanul sau istoric Social Democrat. Fara culoare si fara idealuri se va agata doar de obiectul compromisului sau - deocamdata, de procentul de 60% din sondaje.

Pactul a fost semnat. Zambetul alaturi de Victor Ponta nu e usor, iar ca sa-si aline constiinta seara inainte de culcare, Crin va trebui sa spuna, in continuare, ca “soarta Romaniei” e mai importanta.

Dar nimeni nu va vrea, in continuare sa invete ceva din asta. La alegerile locale din Piatra Neamt, Victor Ponta nu vedea nimic rau in faptul ca oamenii sa primeasca sacosa electorala atata timp cat “votati asa cum credeti”. Crin i-a intarit si el spusele amintindu-le oamenilor ca aceia sunt de fapt bani furati de la ei.

Iar romanii au ras probabil, fara sa invete in continuare nimic, etern buimaciti, alegand sa nu vada din care parte vine raul cel mai mare. O fi mai usor pesemne sa faci haz de necazul propriei vieti, decat sa-ti asumi o responsabilitate dupa atatia ani - cum ar fi, de exemplu, aceea de a invata cum sa traiesti fara sa te tarasti. Dar, ar fi posibil. Chiar si in Romania.