Leonard Orban va inaugura conferinţa naţională privind Strategia Europa 2020

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. (www.gov.ro)
Epoch Times România
30.03.2012

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, inaugurează vineri conferinţa naţională "Strategia Europa 2020: priorităţi pe termen scurt şi mediu pentru Programul Naţional de Reformă".

Organizat de Ministerul Afacerilor Europene, în colaborare cu Parlamentul României, evenimentul face parte din procesul de consultare a tuturor factorilor interesaţi în vederea actualizării anuale a Programului Naţional de Reformă (PNR). Lista de participanţi cuprinde atât reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, cât şi ai partenerilor sociali, mediului universitar, organizaţiilor neguvernamentale şi asociaţiilor profesionale.

Scopul conferinţei este de a identifica puncte de vedere relevante pentru definitivarea setului de măsuri prioritare pe termen scurt şi mediu care să conducă la creştere economică sustenabilă, crearea de locuri de muncă şi atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

În plus, pe baza concluziilor conferinţei, se vor organiza dezbateri tematice cu privire la Europa 2020 în perioada aprilie - mai 2012.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor