Legea referendumului, contestată la Curtea Constituţională
alte articole
Legea referendumului urmează să fie contestată la Curtea Constituţională, după ce au fost strânse semnăturile necesare în acest scop, a declarat azi Iulian Urban, senator independent afiliat la PDL.
"Referitor la Legea referendumului, deja s-au strâns semnăturile, o să se meargă la Curtea Constituţională. Urmează să vedem dacă Curtea Constituţională va considera dacă se încadrează în limitele de constituţionalitate", a spus Urban.
Potrivit proiectului, demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.
"În viaţă şi în politică trebuie să ai grijă groapa cui o sapi, că este posibil să cazi tu în ea, astfel încât, din punctul meu de vedere, atât timp cât data trecută această lege privind referendumul a trecut şi au fost foarte mulţi şi de la ei care au votat, trebuie să se gândească foarte bine, mai ales că iată ce se întâmplă, până la urmă roata politică, a vieţii şi a justiţiei se învârte", a atenţionat Urban. El a spus că rămâne de văzut dacă şi cum va înţelege actuala putere să folosească această armă în tactica de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
"S-ar putea, la un moment dat, peste doi-trei ani de zile, să fie folosită într-un sens invers, împotriva unui preşedinte pe care îl va da probabil ţării USL, rămâne de văzut", a mai spus Urban.
Senatul a adoptat modificarea la legea referendumului, prin care preşedintele României va putea fi demis cu votul a jumătate plus unul din cei care se prezintă la referendum, faţă de prevederea actuală, privind suspendarea cu votul a jumătate plus unul din cetăţenii cu drept de vot.