Lavrov a apărat războiul din Ucraina la ONU. Apoi şi-a luat tălpăşiţa, fără să asculte criticile aliaţilor Kievului

Serghei Lavrov
Serghei Lavrov (Getty Images)

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a părăsit joi, în mod dramatic, o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, după ce omologul său britanic a acuzat Moscova de "un catalog de necinste şi dezinformare" în legătură cu războiul din Ucraina.

Lavrov, care a ajuns cu întârziere la reuniune şi a plecat imediat după ce s-a adresat Consiliului, a afirmat fără temei că regimul de la Kiev şi Occidentul au declanşat războiul de agresiune al Rusiei.

"Ceea ce este deosebit de cinic este poziţia statelor care pompează în Ucraina arme, antrenându-şi soldaţii", a spus ministrul rus, citat de Evening Standard.

De asemenea, Lavrov a acuzat că Occidentul încearcă "să prelungească luptele cât mai mult posibil, în ciuda victimelor, pentru a epuiza şi slăbi Rusia".

Oficialul rus a încercat să justifice invazia Rusiei făcând afirmaţii fără temei potrivit cărora "forţele radicale" şi "neonaziştii" conduc Ucraina din 2014 "ca urmare a unei lovituri de stat armate cu sprijinul direct al ţărilor occidentale".

Acest lucru a însemnat că decizia Moscovei de a desfăşura "operaţiunea militară specială a fost inevitabilă", a adăugat el.

Nu există nicio dovadă care să susţină afirmaţiile lui Lavrov.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri o "mobilizare parţială" în Rusia, după ce, în urma contraofensivei ucrainene, forţele sale au pierdut teritorii în regiunea Harkiv.

De asemenea, Putin a confirmat că "teritoriile eliberate" din Ucraina, care au fost ocupate de forţele ruse, vor organiza referendumuri privind aderarea la Rusia, deschizând astfel calea unui potenţial atac nuclear pe motiv că forţele ucrainene atacă teritoriul rusesc.

Miercuri, Putin a ameninţat că va folosi arme nucleare pentru a apăra Rusia, afirmând că ţara sa va folosi "toate mijloacele de care dispunem" pentru a se proteja.

Luând cuvântul după Lavrov, ministrul britanic de Externe, James Cleverly, a condamnat "catalogul de distorsiuni, necinste şi dezinformare" al ministrului rus.

"A părăsit sala, nu sunt surprins. Nu cred că Lavrov vrea să audă condamnarea colectivă a acestui consiliu".

Cleverly a făcut apel la ţările ONU să respingă "şarada" referendumurilor propuse de Moscova.

El a spus: "Pe zi ce trece, consecinţele devastatoare ale invaziei Rusiei devin tot mai clare.

"Vedem dovezile tot mai numeroase ale atrocităţilor comise de Rusia împotriva civililor, inclusiv bombardamente fără discriminare şi atacuri ţintite asupra a peste 200 de unităţi medicale şi 40 de instituţii de învăţământ, precum şi acte oribile de violenţă sexuală."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe