Lasconi nu îl vede bine pe premierul Ungariei: Cred că aş putea să cer să fie persona non grata

Elena Lasconi
Andrei Popescu
02.10.2024

Şefa USR, Elena Lasconi, a lansat, la Digi 24, un atac la adresa premierului ungar Viktor Orban, pe care îl acuză că este pro-rus, afirmând că nu ar exclude scenariul în care ar cere ca acesta să fie declarat “persona non grata”.

“Sunt împotriva acestor declaraţii pe care le face prim-ministrul Orban, este o persoană controversată, care e văzută mai mult înspre direcţia Rusia, dacă mă întrebaţi pe mine. Aş avea o discuţie cu domnia sa, dar aş fi foarte fermă. Pe teritoriul României asemenea declaraţii nu au ce să caute”, a precizat Lasconi, citată de Ziare.com, adăugând că, în cazul în care va ajunge preşedintele României, ar dori să aibă o discuţie serioasă cu el.

Totodată, întrebată dacă i-ar interzice lui Orban să intre în România din cauza declaraţiilor revizioniste, Lasconi, înscrisă în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni, a spus: “Depinde de declaraţiile făcute, da, cred că aş putea să cer să fie persona non grata”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor