La Bălţi va avea loc Forumul Economic Interregional Moldo-Român

Tatiana Chiriac
11.03.2012

La evenimentul care va avea loc în Bălţi, Republica Moldova, la finele lunii martie, participă reprezentanţi ai mediului economic şi din mediul administrativ din România dar şi reprezentanţi ai aceloraşi medii din Republica Moldova. Este vorba despre miniştri, ambasadori, reprezentanţii Regiunii Nord, oameni de afaceri. La eveniment mai participă şi Preşedintele Parlamentului Republica Moldova. Forumul Economic Interregional Moldo-Român se desfăşoară în perioada 28 – 29 martie.

Societăţile din vestul ţării sunt invitate să participe la Forumul Economic Interregional Moldo-Român, un eveniment care promovează cooperarea economică dintre cele 2 regiuni, dezvoltarea relaţiilor comerciale, precum şi cooperarea dintre administraţiile publice.

Vor avea loc prezentări de oportunităţi privind investiţii în Regiunea de Dezvoltare de Nord din Republica Moldova în sectoare precum cel agroalimentar, industria uşoară, zone libere, parcuri industriale, transport, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor sau turism.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor