Kickbox: România a mai cucerit o medalie la Europene, bronz la musical forms
Pe lângă cele 6 medalii, dintre care una de aur şi 5 de bronz, la Campionatele Europene WAKO de kickbox de la Bucureşti, România a mai obţinut o medalie de bronz prin Mihai Ioana la musical forms (non-contact).
Amansio Paraschiv a fost singurul sportiv român care a reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Europene. După ce în Turcia a devenit campion european pe reguli de K-1, ploieşteanul a obţinut prima poziţie şi la full-contact, categoria 67 de kilograme, chiar de Ziua Naţională a României, fiind primul conaţional care reuşeşte o astfel de performanţă în cadrul World Association of Kickboxing Organizations (WAKO).
În faţa a aproape 500 de fani, Paraschiv l-a învins în finala de la Bucureşti, la puncte, pe rusul Oleg Zaicev. "E un rezultat pe care-l dedic tuturor românilor. Şi în finala de la Ankara am bătut tot un rus. Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat şi promit că voi munci pentru a obţine aurul şi la Mondiale", a afirmat campionul european imediat după încheierea finalei, completat de antrenorul său Eduard Limboşeanu: "Am devenit experţi în meciurile cu ruşii. Aducem tezaurul înapoi!"
Peste numai o săptămână, sportivul în vârsta de 20 de ani va urca din nou în ring, de data aceasta la profesionişti, pe 7 decembrie, în Local Kombat Oneşti, urmând sa lupte pentru titlul naţional Local Kombat la categoria 69 de kilograme cu Alin Şpan.
Medaliat cu bronz la categoria -91 kilograme de la Europene în proba de full contact, Dănuţ Hurduc, este anunţat şi el pe fight-cardul galei de la Oneşti, urmând sa-l înfrunte pe Gabriel Flutur, tot pentru titlul naţional la categoria -95 de kilograme.
Ceilalţi cinci medaliaţi cu bronz de la Europenele organizate de Federaţia Româna de Arte Marţiale de Contact (FRAMC) sunt Andrei Costea (kick-light, -79 kg), Mihai Cîrstea (kick-light, -94 kg), Nicolae Bogdan Zamfir (kick-light, -89 kg), Daniel Alexandru (kick-light, +94 kg).
Rusia a dominat Campionatele Europene, terminând pe primul loc în clasamentul pe medalii, la toate cele cinci categorii (full contact, kick light, point fighting, point fighting veterans, musical forms), cu 18 de aur, 15 de argint şi 9 de bronz, urmata de Italia (12-6-13) şi Ungaria (9-8-7). România a terminat pe locul 10 din totalul de 35 de ţări care şi-au trimis participanţii la prima ediţie organizată vreodată la Bucureşti, unde au fost prezenţi 550 de sportivi.