Jurnalistă, dezvăluiri despre Călin Georgescu: O infrastructură uriaşă de 5.000 conturi Tik Tok, clanuri, boţi, finanţatori anonimi

Călin Georgescu - conturi de Tik Tok (Ioana Constantin / Facebook)
Andrei Pricopie
25.11.2024

Controversatul candidat independent Călin Georgescu, desprins din AUR, a câştigat în mod surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, context în care jurnalista Ioana Constantin, realizatoarea emisiunii "Politica zilei", a acuzat că avem de-a face cu un atentat la democraţie şi siguranţă naţională.

"Despre Georgescu - o infrastructură uriaşă de peste 5000 conturi Tik Tok care s-a desfăşurat în văzul tuturor fără ca statul să facă nimic. Sâmbătă ceream autorităţilor public să se sesizează pe festivalul care avea loc pe Tik Tok pentru susţinerea lui Georgescu. Nimic. Vorbim de o reţea mixtă - conturi reale, boţi, influenceri, clanuri interlope, cu sute de mii vizualizări conectaţi la banii unui cont anonim care a rulat aproape 1 milion de euro pentru a susţine campania lui Georgescu şi a anterior a AUR. Întreaga infrastructură pro-AUR a fost migrată la Georgescu. S-a speculat valul anti-PSD, anti-Iohannis, sărăcia, măsurile guvernului şi politicile UE care au afectat statele estice şi baltice", a explicat Ioana Constantin.

Jurnalista a urmărit fenomenul ore în şir în ultimele zile şi cum s-a dezvoltat de când a început votul pe diaspora.

"Statul român avea mecanisme să oprească aceste interferenţe ruseşti, mai ales că sume colosale au fost puse în mişcare. Statul s-a făcut că nu vede. Agenţia de Stat a Rusiei îl numeşte învingător pe Georgescu. De aseară, presa rusă îl laudă, aşa cum o face de ani. Statul român trebuie să explice public cum a putut fi penetrat de o asemenea manieră un stat membru NATO şi UE. România e azi o democraţie falsificată", a precizat Ioana Constantin.

La vedere

"Îmi pare rău, dar a fost în văzul tuturor. Cel puţin în ultima săptămână a fost pe faţă, dar instituţiile au tăcut, partidele au pus umărul. Cine are curaj şi luciditate înţelege ce s-a petrecut.

Vreau să spun 3 lucruri, curajos, indiferent cât deranjează:

1. România nu merita umilinţa acestui tur II. E dezarmant, e ordinară schema care s-a petrecut şi românii cei mulţi văd;

2. O parte uriaşă a României s-a simţit în aceşti ani umilită, jefuită, sărăcită, de nişte politruci puşi pe şmenuri şi jaf. Pe acest val s-a construit ce vedem azi. Românii au dreptate: votul lor anti-Guvern e corect şi foarte legitim;

3. Celor mulţi care privesc şocaţi, celor mulţi care nu se regăsesc în nimic din ce se întâmplă acum: uneori trebuie să se prăbuşească tot, să realizăm cât valorează democraţia. Azi e falsificată.

România merită apărată până la capăt."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor