Jurnalistă: Cu un mix coclit de influenceri "nimeni-în drum" şi interlopi şi-a făcut treaba reţeaua Georgescu-AUR-POT

Călin Georgescu şi George Simion
Andrei Pricopie
20.03.2025

Jurnalista Ioana Constantin, realizatoarea emisiunii "Politica Zilei", a opinat că toată infrastructura de TikTok din spatele lui Călin Georgescu a fost mai întâi în spatele lui George Simion.

"Iar sunt descinderi la Tik-Tok-erii lui Georgescu. Statul român nu e în stare nici după 5 luni să rezolve mizeria asta care e de fapt o spălare de bani uriaşă. Am fost prima care a vorbit despre ce se întâmpla pe TikTok. Înainte de turul 1. Am vorbit de Bogpr (Bogdan Peşchir), am spus şi că sărise la level 50, adică rulase deja 1 milion de euro de TikTok. Toţi au stat ascunşi, pentru că ăsta era planul. Am fost ameninţaţi toţi cei care am vorbit atunci cu procese, dar şi terfeliţi de marii influenceri nimeni-în drum. Cu un mix coclit de influenceri nimeni în drum şi interlopi şi-a făcut treaba reţeaua Georgescu - AUR - POT", a declarat Ioana Constantin.

Potrivit jurnalistei de la postul B1 TV, se ştie oficial că au fost 45.000 de conturi pro-CG.

"DAR: am spus şi atunci, spun şi acum: toată infrastructura de TikTok din spatele lui Georgescu a fost mai întâi în spatele lui Simion. E clar că Simion era atunci pregătit, cum e şi acum pus în 'luptă'. Apropo, de Victoraş Micula se mai ştie ceva?! Că văd că iar scapă. Păi cum facem, nu era el şef de CSAT cu clanurile lui Georgică? Bonus: reţeaua asta e conectată şi la banii Rusiei, parte din influencerii lui Bogpr ştiau ei cine trebuie votat şi în R. Moldova", a afirmat Ioana Constantin.

Jurnalista spune că "poate că n-ar strica să verifice statul şi dacă banii ăştia se intersectează şi cu banii ruseşti ai lui Horaţiu Potra", şeful mercenarilor dat în urmărire de Poliţie.

"TikTok-ul românesc e locul unde se spală bani negri la greu de clanuri interlope, securişti şi 'oameni de afaceri' prin 'cadouri' către fete frumoase, interlopi, manelişti etc. Iar uneori, se mai şi influenţează alegeri. Hai tap tap la puşcărie! Şi-n Rusia", a conchis Ioana Constantin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor