Jurnalist Hotnews, lovit cu pumnii şi picioarele de jandarmi la protestul Diasporei

Deşi le-a strigat jandarmilor că e presă, le-a arătat legitimaţia şi a ridicat mâinile deasupra capului, un jurnalist Hotnews a fost lovit totuşi de jandarmi. Cu pumnii şi picioarele.
Protest (Mihuţ Savu)
Loredana Diacu
11.08.2018

Violenţele ce au avut loc în Piaţa Victoriei vineri seara nu i-au ocolit nici pe jurnalişti. Reporterul hotnews.ro Robert Mihăilescu a fost lovit cu pumnii şi picioarele de jandarmi la mitingul Diasporei, după ce Jandarmeria a început intervenţia în forţă împotriva manifestanţilor.

Ziaristul transmitea LIVE intervenţia Jandarmilor de pe Calea Victoriei iar spre finalul filmării, trupele Jandarmeriei au intervenit din nou în forţă şi au ridicat trei tineri care se aflau în faţa magazinului Admiral, tineri care nu aveau o atitudine ostilă. Potrivit hotnews, un bărbat în civil, îmbrăcat în haine de culoare deschisă, care dădea ordine jandarmilor, a venit dintre aceştia şi l-a tras pe ziarist în mijlocul jandarmilor.

„Transmiteam LIVE intervenţia jandarmilor. Bărbatul în alb m-a prins de mână şi mi-a smuls telefonul. I-am strigat că sunt ziarist şi am ridicat mâinile deasupra capului, cu legitimaţia care se afla la gât ridicată în aer. Bărbatul m-a tras în mijlocul jandarmilor cărora le-a spus: 'Luaţi-l şi pe ăsta'. Unul dintre jandarmi m-a lovit cu pumnul şi m-a împins în spatele cordonului în timp ce un alt jandarm mi-a mai dat un picior în spate. I-am cerut să îmi dea telefonul înapoi, spunându-le din nou că sunt ziarist. Un jandarm m-a înjurat şi m-a lovit cu piciorul. În acest timp, un alt jandarm zdrobea de asfalt telefonul meu”, a povestit Robert Mihăilescu.

Ziaristul a depus plângere la Secţia 1 de Poliţie.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor