Juncker avertizează împotriva Grexit-ului, înainte de a se întâlni cu Merkel
alte articole
Înainte să se întâlnească luni cu cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europe Jean-Claude Juncker a declarat duminică că o ieşire a Greciei din zona euro (Grexit) ar putea afecta încrederea în moneda unică europeană, conform Yahoo News.
“Nu împărtăşesc ideea că vom avea parte de mai puţine griji şi limitări dacă Grecia renunţă la moneda euro”, a susţinut Juncker într-un interviu ce va fi publicat luni în ziarul german Sueddeutsche Zeitung.
El a declarat ziarului că, dacă o ţară s-ar retrage din zona euro, “s-ar crea ideea că moneda euro nu este ireversibilă.”
Acest lucru ar putea forţa investitorii internaţionali să se retragă din Europa, a susţinut Juncker, adăugând că premierul japonez i-a declarat în timpul vizitei sale în Tokyo că investiţiile Japoniei în Europa depind de încrederea în moneda euro.
Grecia, zona euro şi creditorii internaţionali (Fondul Monetar Internaţionali, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană) sunt prinşi în negocieri dure de câteva luni, neînregistrându-se vreun semn de schimbare pozitivă. Creditorii presează Atena să adopte o serie de reforme în schimbul deblocării ultimei tranşe – de 7,2 miliarde de euro – din programul de salvare financiară a Greciei.
În acelaşi timp, Atena, care trebuie să ramburseze în 5 iunie o nouă tranşă din datoria către FMI, a declarat că nu mai are bani şi că s-ar putea să nu îşi onoreze acea obligaţie.
Juncker se va întâlni luni cu Angela Merkel şi cu preşedintele francez Francois Hollande în Berlin. Şeful Comisiei Europene a declarat că, deşi nu acesta este motivul oficial al întâlnirii lor, Grecia se va afla pe agenda de discuţii.
În plus, el a făcut apel la FMI să continue să susţină Grecia după ce şefa Fondului, Christine Lagarde, a declarat în urmă cu câteva zile că depinde de Europa să adopte măsuri de precauţie dacă UE doreşte să evite ameninţarea unui faliment.
“Nu va funcţiona fără FMI”, a declarat Juncker, adăugând că guvernul german a stabilit în 2010 că participarea FMI-ului este o condiţie esenţială pentru ajutorul acordat Greciei.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.