Judecător american îi ordonă lui Trump să dea o declaraţie sub jurământ în procesul de calomnie intentat împotriva BBC

Preşedintele SUA, Donald Trump, trebuie să acorde un interviu sub jurământ înainte de sfârşitul anului, în cadrul procesului de calomnie în valoare de 10 miliarde de dolari pe care l-a intentat împotriva BBC, a hotărât o instanţă din SUA.
Decizia judecătoarei Enjoliqué Lett a venit ca urmare a plângerilor formulate de echipa juridică a postului de televiziune, potrivit cărora preşedintele a amânat depoziţia sa premergătoare procesului, potrivit dpa.
Avocatul apărării, Charles Tobin, a declarat că, cu doar două luni rămase până la termenul limită pentru prezentarea probelor, „încă nu am reuşit să luăm declaraţia reclamantului”.
El a subliniat că fusese convenită data de 16 octombrie, dar Trump a anulat-o din cauza unei „chestiuni de importanţă naţională”.
Tobin a spus că, de fapt, preşedintele se afla în campanie electorală în Georgia, adăugând: „El participa la activităţi politice de partid şi a acordat prioritate acestora în detrimentul depunerii mărturiei”.
Judecătoarea Lett a stabilit că Trump trebuie să dea o declaraţie sub jurământ până la 11 decembrie, în caz contrar riscând ca procesul intentat de el să fie respins, cu excepţia situaţiei în care perioada de administrare a probelor este prelungită dincolo de 18 decembrie.
Trump solicită despăgubiri substanţiale într-un tribunal din Florida în legătură cu montarea unui documentar „Panorama” din 2024 despre revoltele de la Capitoliul SUA.
Documentarul a fost criticat pentru că a dat impresia că preşedintele SUA şi-a încurajat susţinătorii să ia cu asalt clădirea Capitoliului pe 6 ianuarie 2021, după ce a pierdut alegerile în faţa lui Joe Biden.
Aceste acuzaţii l-au determinat pe Tim Davie, directorul general al BBC la acea vreme, să-şi anunţe demisia.
Preşedintele BBC, Samir Shah, şi-a cerut scuze în numele postului de televiziune pentru o „eroare de judecată” şi a recunoscut că montajul emisiunii a dat „impresia unui îndemn direct la acţiuni violente”.
Cu toate acestea, postul de televiziune încearcă să obţină respingerea cazului, avertizând asupra „efectului de intimidare” pe care l-ar avea asupra „reportajelor riguroase despre personalităţi publice şi evenimente”.
De asemenea, BBC a contestat competenţa instanţei din Florida de a judeca cazul, având în vedere că emisiunea nu a fost difuzată niciodată în acest stat sau în SUA.