Jose Manuel Barroso: Uniunea Europeană speră că Grecia va rămâne în zona euro

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso. (FREDERICK FLORIN / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
27.07.2012

Uniunea Europeană speră că Grecia va rămâne în zona euro, a declarat, la Atena, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

"Grecia este membră a zonei euro şi sperăm că va rămâne astfel", a spus Barroso după o întâlnire cu premierul grec Antonis Samaras.

În acelaşi timp, preşedintele Comisiei Europene a sugerat că Bruxelles-ul îşi va continua presiunile asupra Greciei, pentru a o determina să îşi respecte angajamentele asumate în schimbul ajutorului financiar internaţional. "Cuvintele nu sunt suficiente, acţiunile sunt mult mai importante", a aăugat Barroso.

Preşedintele CE a făcut joi prima sa vizită în Grecia de la izbucnirea crizei datoriilor suverane, la sfârşitul lui 2009. Vizita sa coincide cu cea a reprezentanţilor troicei de creanţieri a Greciei (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI), însărcinată să pregătească un nou raport privind starea economică a ţării.

La rândul său, Samaras a dat asigurări că Atena îşi va respecta promisiunile, lansând reforme structurale şi reducându-şi deficitul bugetar.

Ministerul elen de Finanţe şi troica au ajuns miercuri seara la un acord privind economii în valoare de 11,6 miliarde de euro pentru 2013 şi 2014. Atena a acceptat această măsură în schimbul deblocării unei noi tranşe de ajutor, de 31,5 miliarde de euro, necesară pentru ca ţara să nu intre în incapacitate de plată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor