JO 2012 - Polo: România, surclasată de Serbia cu 12-4

Epoch Times România
06.08.2012

Naţionala de polo pe apă a României a fost surclasată de Serbia cu scorul de 12-4 (3-0, 3-1, 4-0, 2-3), luni, în ultimul meci al tricolorilor din Grupa B la Jocurile Olimpice de la Londra.

România, care era deja eliminată din competiţie, a suferit cea mai drastică înfrângere a sa la JO 2012 în faţa puternicei formaţii a Serbiei, golurile noastre fiind marcate de Kalman Kadar, Andrei Iosep, Cosmin Radu şi Alexandru Matei. Pentru sârbi au punctat Filip Filipovic (1), Andrija Prlainovic (2), Slobodan Nikic (3), Zivko Gocic (1), Stefan Mitrovic (3), Dusko Pijetlovic (1), Vanja Udovicic (1).

La JO 2012, România a ocupat locul 5 în Grupa B, cu o singură victorie, 13-4 cu Marea Britanie, şi cu patru eşecuri, 8-10 cu vicecampioana olimpică SUA, 15-17 cu campioana olimpică Ungaria, 8-12 cu vicecampioana europeană Muntenegru, 4-12 cu Serbia, campioana europeană şi vicecampioana mondială.

Polo a fost singurul sport de echipă la care România a fost reprezentată la JO 2012.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor