JO 2012 - Gimnastică: Şansele României la aur, afectate de accidentarea Larisei Iordache

Epoch Times România
27.07.2012

Accidentarea Larisei Iordache reprezintă o lovitură dură pentru echipa feminină de gimnastică a României, "care poate fi ştearsă de pe lista contracandidatelor Statelor Unite" în lupta pentru aurul olimpic la Jocurile de la Londra, consideră Associated Press.

"Şansele campioanelor europene de a lupta pentru medalia de aur la gimnastică feminină au fost serios afectate în momentul în care Larisa Iordache a fost diagnosticată cu fasciită plantară la câlcâiul stâng", scrie AP într-un comentariu dedicat lotului României, precizând că "Iordache a efectuat exerciţii complete doar la paralele şi bărnă, la antrenamentul pe podium de joi, iar antrenoarea Mariana Bitang a declarat ulterior că sportiva în vârstă de 16 ani are "50 la sută şanse" să evolueze în toate cele patru probe al concursului individual compus".

"Larisa Iordache este ultima româncă supranumită "noua Nadia". Pe lângă faptul că a condus România la înfrângerea Rusiei cu ocazia Campionatelor Europene, ea a cucerit titlul la sol şi s-a clasat pe locul secund, după Cătălina Ponor, la bârnă", adaugă AP, care reaminteşte şi cele "şase medalii cucerite de Iordache anul trecut la Festivalul olimpic al tineretului european, inclusiv titlul la individual compus şi aurul la sol şi paralele".

"Accidentarea este o lovitură după pentru România, care a revenit în sfârşit pe calea cea bună după mai mulţi ani sumbri. Româncele au câştigat cinci titluri mondiale consecutive, între 1994 şi 2001, precum şi medalia olimpică de aur pe echipe la Sydney şi Atena, însă au intrat într-un con de umbră după ce Bitang şi Bellu au părăsit echipa, terminând doar pe locul 3 la Beijing, unde aurul la sol cucerit de Sandra Izbaşa a reprezentat singura medalie individuală. Iar anul trecut, la Campionatele Mondiale, nici măcar nu au urcat pe podium", mai scrie Associated Press în comentariul său.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor