Jiang Jiemin, fost şef al China Naţional Petroleum Corp, judecat pentru corupţie

Procesul împotriva lui Jiang Jiemin – fost preşedinte al China Naţional Petroleum Corp (CNPC) – a început luni la un tribunal din provincia chineză centrală Hubei. Jiang, care a condus pentru scurt timp şi o comisie guvernamentală ce monitorizează firmele deţinute de stat, este acuzat de corupţie şi abuz de putere, conform unui raport al agenţiei de ştiri chineze de stat Xinhua.
Jiang Jiemin, fost preşedinte al China National Petroleum Corp. (Captură Foto)
Andrei Popescu
13.04.2015

Procesul împotriva lui Jiang Jiemin – fost preşedinte al China Naţional Petroleum Corp (CNPC) – a început luni la un tribunal din provincia chineză centrală Hubei. Jiang, care a condus pentru scurt timp şi o comisie guvernamentală ce monitorizează firmele deţinute de stat, este acuzat de corupţie şi abuz de putere, conform unui raport al agenţiei de ştiri chineze de stat Xinhua.

Jiang a fost preşedinte al CNPC - la rândul ei compania mamă a PetroChina Ltd, cel mai mare producător de petrol al Asiei. După numirea sa în fruntea CNPC în 2011, veniturile obţinute de această companie au crescut, atingând un nivel similar cu cel al competitorului său Exxon Mobil Corp, potrivit Wall Street Journal. În 2013, Jiang a fost ales ca şef al Comisiei de Administrare şi Supervizare a Activelor deţinute de Stat (SASAC) – un organism guvernamental care supervizează cele mai mari companii deţinute de guvernul chinez.

În septembrie 2013, după ce a început să fie investigat pentru luare de mită şi deţinerea de active obţinute din surse neidentificate, Jiang a fost concediat din postul său. Nu este clar cât va dura procesul lui Jiang, care face parte dintr-o campanie mai extinsă împotriva corupţiei desfăşurată în China de liderul chinez Xi Jinping. Totuşi, unele cazuri similare din trecut au fost soluţionate în doar câteva zile, susţine Internaţional Business Times.

Mai mult, numeroşi critici ai regimului comunist chinez şi analişti politici consideră că preşedintele Xi nu încearcă în mod exclusiv să elimine corupţia, ci mai mult urmăreşte să îi înlăture din jurul său pe toţi opozanţii săi politici.

Se crede că Jiang are legături cu Zhou Yongkang – fostul şef al securităţii Partidului Comunist Chinez arestat în decembrie 2014, pe baza unor acuzaţii legate de corupţie şi scurgere de secrete de stat. Precum Jiang, Zhou a servit în funcţia de şef al CNPC. Totuşi, natura exactă a legăturii dintre cei doi nu este clară încă, potrivit Associated Press.

Deşi data procesului lui Zhou încă nu a fost anunţată, este de aşteptat ca acesta să fie judecat în lunile următoare.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor