Iurie Leancă va candida la funcţia de europarlamentar din partea lui Victor Ponta

Iurie Leancă, liderul Partidului Popular European din Moldova (independent.md)
Maria Maevschi
27.03.2019

Fostul premier moldovean, Iurie Leancă, preşedinte al Partidului Popular European din Moldova, candidează la funcţia de europarlamentar din partea Partidului Pro România. Anunţul a fost făcut de către preşedintele partidului, Victor Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Bucureşti, relatează UNIMEDIA.

Iurie Leancă se află pe poziţia a patra, după Victor Ponta, care este urmat de comisarul european Corina Creţu şi fostul premier român Mihai Tudose. Pro România a mai anunţat că va participa la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, cu sloganul „Mândri că suntem români, mândri că suntem europeni”.

Partidul Pro România este un partid nou, creat recent de fostul premier român Victor Ponta, ex-deputat PSD. Acestea sunt primele alegeri la care va participa Partidul Pro România.

Iurie Leancă care ocupă în prezent funcţia de vicepremier pentru Integrare Europeană în Guvernul Filip nu a venit încă cu o declaraţie privind candidatura sa la funcţia de europarlamentar.

Amintim că anume Guvernul Leancă şi-a asumat răspunderea şi a acordat prima garanţie de stat în urmă cu mai bine de patru ani, după devalizarea sistemului bancar din Republica Moldova, urmare a furtului unui miliard de dolari. Mai mult decât atât, în urma unei analize a dosarelor penale şi rulajelor financiare ale companiilor implicate în jaful bancar din Republica Moldova, experţii au observat că un rol foarte important l-au jucat instituţiile de stat care au deschis portiţe legale şi au oferit undă verde pentru acordarea creditelor frauduloase.

Potrivit preşedintei Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, în timp ce fostul primar de Orhei, Ilan Şor, actualmente deputat în Parlamentului Republicii Moldova, fura „într-o veselie”, câţiva membri din guvernul Leancă adoptau decizia de garantare a creditelor de urgenţă pentru cele trei bănci, în valoare de 9,5 miliarde de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor