Iurie Chirinciuc: Promisiuni cu realizare zero. Vizita Gabrielei Firea la Chişinău, orchestrată de PDM şi PSD
alte articole
Fostul ministru liberal al Transporturilor Iurie Chirinciuc susţine că PDM are încheiat un acord de colaborare cu PSD şi vizita Gabrielei Firea la Chişinău ar fi fost orchestrată la nivelul partidelor. Totodată, acesta se întreabă retoric ce caută Firea la Chişinău dacă, pe 20 mai, guvernarea trebuie să organizeze alegeri noi în Capitală, iar Silvia Radu, numită ilegal în funcţia de primar interimar, nu are nicio legitimitate.
”E firesc, dacă doamna Firea se pretinde de factură pro-europeană, era obligată să ştie că printr-o rezoluţie specială Congresul Puterilor Locale şi regionale al Consiliului Europei, inclusiv cu votul delegaţilor din România, a cerut ca guvernarea de la Chişinău să nu se implice în afacerile interne ale guvernărilor locale, să nu-i demită pe primari din funcţie fără o hotărâre de judecată”, comentează Iurie Chirinciuc pe blogul său.
Liberalul menţionează că Firea era obligată să-l invite la Bucureşti pe Dorin Chirtoacă pentru a discuta proiecte comune, însă ea într-un an şi jumătate de când se află în funcţie, nici măcar nu s-a solidarizat cu primarul de Chişinău.
În context, fostul ministru al Transporturilor remarcă faptul că la conferinţa de presă care a avut loc la Bucureşti, cele două primăriţe au fost tratate de jurnalişti cu o indiferenţă totală, iar la cea de marţi de la Chişinău au fost prezenţi doar reporterii holdingului lui Plahotniuc şi ai lui Dodon care au pus întrebări lipsite de substanţă.
”Au fost doar trei sau patru întrebări. Când tocmai s-a ajuns la nervul problemei – aflarea ilegală în funcţie a Silviei Radu, aceasta a avertizat că e ultima întrebare - au program!”, a punctat liberalul, precizând că ”şireata” Gabriela Firea a retezat scurt când a fost întrebată la obiect despre Centenar. ”Eu nu am venit la Chişinău să fac politică. Am venit să fac politici publice.”
În concluzie, Iurie Chirinciuc a ţinut să sublinieze că la Chişinău primăriţele îmbrăcate în ie au susţinut o conferinţă de presă subţire cu mii de promisiuni, ce vor avea o realizare de zero la sută, fiindcă Radu va abandona funcţia. ”Apropo, împreună cu ea va pleca şi Nistor Grozavu, trădătorul şi mincinosul care a spart procesul firesc al Unirii celor două capitale şi a nominalizat-o pe Radu drept primar interimar.”
De menţionat că cele două primăriţe au vizitat marţi biblioteca publică "Onisifor Ghibu" şi liceul „Mihai Eminescu" din Chişinău.