Italia: există legături periculoase între mafia şi Vatican?
alte articole
Luni, a fost deschis mormântul unui criminal italian, înhumat în Basilica S. Apollinare, rezervată de obicei papilor şi cardinalilor. Există bănuiala că Enrico De Pedis, care era liderul celei mai temute bande din Roma, a fost implicat în răpirea şi dispariţia în 1983 a fiicei unui angajat al Vaticanului, un caz care a emoţionat la acea epocă întreaga Italie, relatează presa italiană citată de publicaţia franceză Le Point în ediţia de luni.
Procurorii bănuiau că în mormântul lui Enrico de Pedis, unul din şefii bandei Magliana, care a terorizat Roma în anii 1970 şi 1980, se află cadavrul Emanuelei Orlandi, răpită la 22 iunie 1983 la vârsta de 15 ani, fiica unui angajat al Vaticanului. Aceştia nu au descoperit în mormânt decât cadavrul lui Enrico de Pedis, ucis în 1990 într-o reglare de conturi. Dar misterul încă persistă, din cauza unei cutii sau a mai multor cutii cu oseminte găsite luni lângă sicriu, au relatat ziariştii, care nu au avut voie să asiste la deschiderea mormântului.
Dispariţia Emanuelei Orlandi este un mister şi există suspiciuni legate de posibile reglări de conturi în interiorul Vaticanului. Una dintre teorii ar fi aceea că tatăl fetei, angajat al Vaticanului, a dat peste nişte documente care dovedeau legăturile dintre banca Vaticanului şi crima organizată din Roma. Astfel, s-a vehiculat ideea că fata ar fi fost răpită pentru a-l face pe tată să îşi ţină gura.
Suspiciunile îl vizează pe Enrico de Pedis, împuşcat în 1990. Din motive inexplicabile, mormântul acestui gangster, despre care se crede că avea legături cu mafia, cu loja masonică P2 şi cu sectoarele financiare ale Vaticanului, a fost transferat în acelaşi an în Basilica S. Apollinare, un privilegiu foarte rar întâlnit. Sabrina Minardi, iubita gangsterului, afirmase atunci că acesta era implicat în răpirea şi moartea tinerei fete.
În septembrie 2005, într-o emisiune televizată consacrată căutării persoanelor dispărute, un bărbat a cerut cercetarea acestui mormânt, a cărui prezenţă într-o biserică a generat, de altfel, numeroase critici. Pietro, fratele Emanuelei Orlandi, nu a încetat să ducă o adevărată campanie pentru clarificarea cazului, acuzând Sfântul Scaun sau cel puţin pe unii prelaţi de la Vatican că ascund adevărul şi sunt chiar complici.
'S-a făcut astăzi un pas important pentru rezolvarea unui mister care durează de ani de zile. Poate că există în cele din urmă voinţa de clarificare a cazului. Sper că acesta va fi începutul cooperării dintre procuratură şi Vatican pentru aflarea adevărului', a declarat Pietro după deschiderea mormântului.
Vaticanul şi-a dat acordul pentru deschiderea sicriului, iar cadavrul gangsterului va fi transferat în următoarele zile într-un cimitir din Roma.