Israelul consolidează ocupaţia "Liniei Galbene" în sudul Libanului

În luna aprilie, autorităţile militare israeliene au declarat oficial instituirea controversatei „Linii Galbene” pe teritoriile situate la sud de râul Litani.

Această graniţă fictivă stabileşte o aşa-numită zonă tampon de securitate care se întinde pe o distanţă de aproximativ trei până la cinci kilometri în teritoriul suveran libanez, transformând efectiv întreaga suprafaţă într-o zonă de luptă activă.

Oficialii militari din Tel Aviv justifică măsura ca fiind necesară pentru a preveni întoarcerea populaţiilor strămutate şi pentru a viza ceea ce ei caracterizează drept activitate militantă, argumentând că zona nu este inclusă în acordurile de încetare a focului.

Demarcaţia se întinde de la Naqoura la Khiam, traversând regiunea Arqoub şi cuprinzând şapte sate principale din districtul Hasbaya. În loc să reprezinte un aranjament tactic provizoriu, linia semnalează din ce în ce mai mult începutul unei perioade nedeterminate caracterizate de o postură militară susţinută şi instabilitate politică, scrie YeniŞafak.

Rapoartele de pe teren indică faptul că unităţile de geniu israeliene au început operaţiuni de nivelare cu buldozerele pe scară largă, demolând structuri rezidenţiale şi infrastructură agricolă, blocând în acelaşi timp drumurile de acces vitale.

Paralele cu ocupaţiile istorice

Analiştii au făcut imediat comparaţii între actuala zonă tampon şi infama „fâşie de frontieră” menţinută de Tel Aviv între 1978 şi 2000. Acea ocupaţie anterioară a urmat Operaţiunii Litani şi invaziei ulterioare din 1982, stabilind un cordon de securitate sub administraţia militară directă a Israelului.

Deşi ambele iniţiative împărtăşesc obiectivul fundamental de a crea o zonă fortificată în interiorul Libanului, restricţionând mişcarea civilă şi militară în apropierea frontierei, diferenţe cruciale separă cele două epoci.

Iterarea contemporană implică o devastare semnificativ mai cuprinzătoare, cu peisaje urbane întregi nivelate prin demolări cu explozivi şi terasamente sistematice. Spre deosebire de ocupaţia anterioară, care a permis unor rezidenţi să rămână sub control indirect, politica actuală pare concepută pentru a impune o depopulare în masă.

Amploarea distrugerilor documentate în Khiam, Shebaa şi municipalităţile înconjurătoare depăşeşte cu mult daunele înregistrate în timpul ocupaţiei de două decenii care s-a încheiat acum un sfert de secol.

Impactul umanitar asupra comunităţilor de frontieră

Evaluările de pe teren relevă condiţii catastrofale în zona desemnată. Funcţionarii municipali din Uniunea Municipalităţilor Arqoub raportează că forţele israeliene au împiedicat fermierii să acceseze terenurile agricole, întrerupând în acelaşi timp conexiunile esenţiale de infrastructură.

Centura de securitate izolează efectiv centrele de populaţie, inclusiv Shebaa, Kfar Shouba şi Rashaya al-Fakhar, de districtele învecinate, creând o penurie severă de apă care necesită întreţinere urgentă.

Qassem al-Qadri, reprezentant al municipalităţilor de frontieră, a subliniat că autorităţile locale au menţinut o atitudine strict civilă pe parcursul ostilităţilor recente, menţionând absenţa formaţiunilor armate în zonă după încetarea focului.

În ciuda acestui fapt, locuitorilor li se interzice în continuare să se întoarcă în oraşele natale devastate, unde fumul continuă să se ridice din structurile demolate.

Criza strămutării agravează o situaţie deja gravă, în care peste 1,6 milioane de libanezi – aproximativ o cincime din populaţia naţională – şi-au părăsit locuinţele în timpul ofensivei anterioare.

Rezistenţa politică şi eforturile diplomatice

Instituţiile statului libanez şi mişcările de rezistenţă s-au unit în respingerea legitimităţii Liniei Galbene. Preşedintele Joseph Aoun a cerut retragerea israeliană la graniţele recunoscute internaţional şi desfăşurarea forţelor armate libaneze de-a lungul frontierei.

Reprezentantul parlamentar al Hezbollah, Hussein Fadlallah, a declarat că linia de ocupaţie şi toate impunerile din timpul războiului vor fi în cele din urmă anulate, semnalând opoziţia continuă faţă de orice câştiguri teritoriale ale Tel Avivului.

Între timp, delegaţiile libaneze şi israeliene s-au reunit la Washington în luna aprilie pentru negocieri directe – primele discuţii de acest gen din ultimii patruzeci şi trei de ani – sub auspiciile americane. Aceste discuţii vizează formalizarea încetării ostilităţilor şi soluţionarea disputelor privind demarcaţia frontierelor, deşi Hezbollah îşi menţine poziţia tradiţională de respingere a angajamentului direct cu negociatorii israelieni.

Observatorii sugerează că Linia Galbenă serveşte unui dublu scop: asigurarea adâncimii tactice pentru aşezările din nord, generând în acelaşi timp un avantaj de negociere pentru a obţine concesii favorabile intereselor strategice israeliene.

Traiectorie incertă

În ciuda unei declaraţii de încetare a focului din 17 aprilie, prelungită ulterior cu câteva săptămâni, tensiunile militare persistă de-a lungul frontierei. Forţele israeliene continuă să ocupe multiple zone din sudul Libanului, unele dintre ele încă de zeci de ani, în timp ce altele au fost capturate în timpul conflictului din 2023-2024.

Situaţia umanitară rămâne precară pe măsură ce se apropie iarna, autorităţile municipale prezentând memorandumuri urgente forţelor de menţinere a păcii ale Naţiunilor Unite, solicitând intervenţia acestora pentru a restabili libertatea de mişcare şi accesul la serviciile de bază.

Eforturile diplomatice continuă pe fondul revendicărilor teritoriale concurente şi al preocupărilor legate de securitate. În timp ce Tel Aviv insistă că zona tampon protejează împotriva atacurilor cu rachete, criticii susţin că măsura constituie o anexare deghizată care încalcă suveranitatea libaneză.

Următoarele săptămâni se vor dovedi decisive în a determina dacă Linia Galbenă se va consolida ca o caracteristică permanentă a peisajului regional sau va ceda presiunii diplomatice reînnoite pentru retragerea completă a Israelului.