Israelul bombardează Gaza ca răspuns la un atac cu rachete palestinian

Armata israeliană a afirmat că recentele lovituri aeriene au fost un răspuns la primul atac cu rachete din Gaza din ultimii patru ani, care a lovit o locuinţă israeliană. Ministrul israelian al Apărării a afirmat că este momentul să lovească Hamas cu putere.
Avion de luptă israelian. (Jack Guez/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
17.10.2018

Armata israeliană a început miercuri să lovească ţinte militante în Fâşia Gaza, declarând că operaţiunile reprezintă răspunsul la un atac anterior cu rachete lansat din Gaza. Una dintre rachete a lovit o locuinţă din sudul Israelului, potrivit Deutsche Welle.

“Ca răspuns la rachetele lansate în cursul nopţii din Gaza către Israel, avioanele de luptă ale Forţelor de Apărare Israeliene au început să atace ţinte teroriste în Fâşia Gaza”, a declarat armata israeliană pe contul său de Twitter, la două ore după ce a anunţat atacul cu rachete palestiniene, precizând că “îi vom apăra pe civilii israelieni”.

Un palestinian în vârstă de 25 de ani a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi în loviturile aeriene lansate asupra Gazei. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a precizat că au fost lovite 20 de ţinte ale Hamas, inclusiv tuneluri ofensive şi ateliere pentru arme. Atacul palestinienilor nu a provocat nicio victimă în Israel.

Ministrul Apărării israelian, Avigdor Lieberman, a anunţat închiderea ambelor puncte de trecere a frontierei israeliene cu Gaza – Kerem Shalom, folosită pentru transportul de bunuri şi Erez, pentru deplasarea oamenilor. Zona de pescuit permisă de-a lungul coastei Fâşiei Gaza a fost de asemenea redusă la 5,5 km.

Rachetele palestiniene au căzut în oraşul Beersheba - situat la aproximativ 50 km de Gaza -, cel mai mare oraş din sudul Israelului, cu o populaţie de aproximativ 200.000 de oameni. Militanţii palestinieni încearcă deseori să lanseze proiectile improvizate în Israel, însă majoritatea sunt interceptate sau provoacă pagube mici.

Tensiuni în creştere

Începând cu luna martie, de-a lungul graniţei dintre Israel şi Fâşia Gaza, palestinienii au organizat proteste de multe ori. Protestele, în timpul cărora unii manifestanţi au aruncat cu pietre şi au recurs la alte acte violente, încearcă să facă presiuni asupra regimului din Tel Aviv, pentru ca acesta să ridice blocada asupra enclavei, ce durează de un deceniu.

Săptămâna trecută, aproximativ 14.000 de palestinienii s-au adunat la gardul de frontieră şi au dat foc la cauciucuri şi au aruncat cu pietre, dispozitive incendiare şi grenade asupra soldaţilor staţionaţi de partea israeliană a gardului.

Aproximativ 20 de palestinieni au reuşit să sară gardul de frontieră în timpul protestului de vinerea trecută. Şapte palestinieni au fost ucişi, dintre care, patru au fost împuşcaţi în timp ce se apropiau de o poziţie militară pe teritoriul israelian.

Israelul a acuzat Hamas că foloseşte protestele ca pretext pentru a desfăşura atacuri asupra soldaţilor israelieni şi a comunităţilor din zona de frontieră. Marţi, ministrul Lieberman a avertizat că a sosit momentul să se dea o lovitură puternică Hamasului, după câteva săptămâni de amplificare a violenţelor de-a lungul frontierei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor