Israelul afirma că a dejucat un complot al Hamas în Cisiordania

Shin Bet, serviciul israelian de securitate internă, a afirmat că a dejucat un complot al mişcării Hamas ce avea drept scop destabilizarea regiunii şi înlăturarea Autorităţii Palestiniene din Cisiordania, relatează marţi DPA.
(MOHAMMED ABED / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
19.08.2014

Shin Bet, serviciul israelian de securitate internă, a afirmat că a dejucat un complot al mişcării Hamas ce avea drept scop destabilizarea regiunii şi înlăturarea Autorităţii Palestiniene din Cisiordania, relatează marţi DPA.

Potrivit informaţiilor apărute luni în media israeliene, Shin Bet a precizat că a arestat în legătură cu complotul 93 de membri ai Hamas în 46 de localităţi palestiniene din Cisiordania începând din luna mai şi că intenţionează judecarea majorităţii dintre ei de către tribunale militare.

Zonele urbane palestiniene din Cisiordania sunt administrate de Autoritatea Palestiniană, condusă de preşedintele Mahmoud Abbas, iar Hamas deţine controlul în Fâşia Gaza din 2007, menţionează DPA.

Shin Bet a afirmat, de asemenea, că Hamas planificase o serie de atacuri la scara largă împotriva unor ţinte israeliene.

''Această infrastructură... este una dintre cele mai mari pe care noi le-am văzut în Iudeea şi Samaria (Cisiordania) de la crearea Hamas în 1987'', a declarat un agent al Shin Bet, citat de The Jerusalem Post.

Agentul a explicat că infrastructura, descoperită în mai, a primit un sprijin financiar de 600.000 de dolari, aduşi prin curieri iordanieni, pentru procurarea de arme, vehicule şi ascunzători. Shin Bet a confiscat banii, precum şi 30 de arme de foc, şapte lansatoare de rachete şi muniţii.

Shin Bet îl consideră pe Salah Al-Aruri, care conduce operaţiunile Hamas în Fâşia Gaza, drept ''creierul'' complotului. Al-Aruri trăieşte în Turcia de la eliberarea sa dintr-o închisoare israeliană în urmă cu mai mulţi ani.

Potrivit Shin Bet, Khaled Mashaal, liderul Hamas din Qatar, şi guvernul turc erau la curent cu complotul.

''Ei intenţionau să submineze securitatea şi să lanseze o a treia Intifada. Plănuiau tulburări la Muntele Templului pentru a atrage mase de palestinieni. Aşteptau ca negocierile dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană să eşueze'', a afirmat sursa Shin Bet, precizând că unele dintre atacuri care aveau drept scop să faciliteze complotul urmau să aibă loc în săptămânile trecute, când între Israel şi Hamas aveau loc confruntări în Fâşia Gaza.

Serviciul israelian a precizat, de asemenea, ca cele 93 de persoane arestate nu au legătură cu sutele de palestinieni reţinuţi după răpirea şi uciderea a trei tineri evrei în iunie în Cisiordania. Hamas a respins orice implicare a sa în incidentul respectiv. Un adolescent palestinian a fost apoi ars de viu de către israelieni într-un atac de răzbunare. Omorurile, arestările şi confruntările, soldate cu victime, dintre palestinieni şi armata israeliană, din acest an au contribuit toate la tensiunile ce au dus la izbucnirea ultimului conflict în Fâşia Gaza, notează DPA.

În acelaşi timp, oficiali ai Fatah, partidul lui Abbas, au afirmat că luptători ai Hamas au practicat arestul la domiciliu pentru membri ai Fatah în timpul conflictului din Fâşia Gaza.

Fatah a acuzat, de asemenea, că luptători ai Hamas au deschis focul asupra unor membri ai Fatah, rănindu-i la picioare. În replică, purtători de cuvânt ai Hamas au afirmat că s-ar putea ca arestul la domiciliu să fi fost impus de către combatanţi individual şi că aceasta nu este o politică a Hamas. Ei nu au reacţionat însă la acuzaţiile referitoare la rănirea prin împuşcare a unor membri ai Fatah.

În timpul războiului civil din Gaza dintre Hamas şi forţele loiale lui Abbas în 2007, mişcarea Hamas a fost acuzată de partea adversă de acţiuni ale unor unităţi de luptă paramilitare care îi împuşcau în ambii genunchi pe cei capturaţi (kneecap).

Hamas şi Fatah au convenit asupra formării unui guvern de uniune naţională, chiar înainte de începerea ultimei ofensive militare israeliene. Israelul se opune însă unui astfel de guvern.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor