Irlandezul Phil Hogan, candidat pentru postul de comisar pentru agricultură, implicat într-un scandal în ţara sa
alte articole
Irlandezul Phil Hogan, până recent ministru al mediului, comunităţii şi administraţiilor locale, în prezent concurent pentru viitorul portofoliu de comisar european pentru agricultură, se află în centrul unui scandal, fiind acuzat că a aprobat anul trecut cheltuieli de milioane de euro destinate companiei naţionale Irish Water dintre care o mare parte au fost alocate consultanţilor externi, informează luni Irish Independent.
Potrivit publicaţiei Irish Mirror, prea puţin popularul Phil Hogan a semnat anul trecut un document care prevedea cheltuieli masive pentru experţi, sisteme IT, consultanţă juridică şi servicii de suport.
Noul şef al companiei Irish Water, John Tierney, a dezvăluit la postul de radio RTE în luna ianuarie că 50 de milioane de euro din cele 100 de milioane destinate înfiinţării companiei au mers către consultanţi externi.
Problema a fost adusă imediat în atenţia Comitetului pentru Cheltuielile Publice (PAC) ai cărui membri l-au chestionat pe Tierney în legătură cu aceste cheltuieli.
Hogan a declarat în luna ianuarie, la trei luni după ce a semnat documentele, că 'ştia cu siguranţă' despre suma de 180 de milioane de euro destinată înfiinţării societăţii, însă nu ştia ce sumă urma sa fie alocată consultanţilor.
Deşi documentul nu menţionează în mod specific cheltuielile de consultanţă, opoziţia irlandeză afirma că această chestiune ridică noi întrebări cu privire la nominalizarea lui Hogan pentru postul de comisar european.
'Un aspect important de reţinut este faptul că sumele mari de bani oferite consultanţilor au fost luate de la cetăţenii vulnerabili prin reducerea cheltuielilor la serviciile de bază', a afirmat liderul partidul irlandez Sinn Fein, Gerry Adams.
'Este clar acum că Phil Hogan s-a aflat în centrul prea multor dezastre şi ar fi trebuit să demisioneze din funcţia de ministru al mediului şi este o dovadă în plus că nu ar fi trebuit nominalizat pentru postul de comisar UE de către premierul Enda Kenny', a mai spus Adams.
Totuşi, o sursă din cadrul Fine Gael, partidul de guvernământ, a afirmat că nominalizarea lui Phil Hogan ca viitor comisar european nu este în pericol.
Preşedintele ales al Comisiei Europene, conservatorul luxemburghez Jean-Claude Juncker, s-a întâlnit săptămâna trecută cu toţi candidaţii la postul de comisar european din fiecare stat membru, urmând să ia o decizie finală şi să comunice Consiliului Uniunii Europene lista comisarilor desemnaţi pe portofolii.
Oficiali de la Bruxelles au declarat că Hogan rămâne un concurent puternic pentru postul de comisar european pentru agricultură care controlează până la 40% din bugetul anual al UE de 150 de miliarde de euro şi care are o influenţă considerabilă la nivelul întregului sistem al UE, notează Irish Independent.