Iordache va "spăla" un număr uriaş de aleşi incompatibili - 675. Printre ei, ministrul Stroe şi alte nume sonore
alte articole
Aflat pe masa Senatului pentru vot final, proiectul de lege iniţiat de fostul ministru PSD al Justiţiei, Florin Iordache, care vizează Agenţia Naţională de Integritate, va scăpa de probleme nu mai puţin de 675 de aleşi, acuzaţi de incompatibilitate sau conflict de interese.
Într-un răspuns remis publicaţiei România Curată, ANI atrage atenţia că iniţiativa lui Iordache ar putea avea efecte devastatoare asupra cazuisticii instituţiei. Practic, toate cazurile agenţiei – acolo unde nu s-a ajuns deja la sentinţe definitive sau la aplicarea de sancţiuni – ar putea fi anulate. E vorba de 675 de cazuri de parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri.
Printre ei şi ministrul Transporturilor în Guvernul Tudose, Felix Stroe, găsit incompatibil pe când era consilier local la Constanţa, dar şi numeroşi parlamentari - Şerban Mihăilescu, Liviu Harbuz, Steluţa Cătăniciu, Marin Anton, Hubert Thuma, Anghel Stanciu, Iulian Iancu, Ion Călin, Ion Mociolacă, Emanoil Savin, Cornel Resmeriţă - şi foştii parlamentari - William Brânză, Petru Călian, Mihăiţă Calimente, Cătălin Croitoru, Relu Fenechiu, Mircia Giurgiu, Laurenţiu Nistor, Daniel Oajdea sau Mădălin Voicu.
Printre foştii preşedinţi de consilii judeţene care ar putea să scape ca urmare a amendamentelor Iordache se numără Ion Călinoiu de la Gorj, Gheorghe Bunea Stancu de la Brăila şi Ioan Moloţ de la Hunedoara. Printre zecile de primari sau foşti primari care ar putea să beneficieze de anularea interdicţiilor sunt fostul edil din Galaţi, Marius Stan şi fostul viceprimar, actual edil în Constanţa, Decebal Făgădău. De sacţiuni vor scăpa, de asemenea, şi zeci de consilieri locali.
ANI a criticat dur proiectul lui Iordache care va duce la diminuarea sau chiar eliminarea sancţiunilor care decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor şi a atras atenţia că este contrar unor decizii CCR şi recomandărilor din MCV. Detalii aici.