Iordache îi dă replica lui Iohannis: Noi nu ciopârţim, noi îmbunătăţim legile Justiţiei

Propunerile promovate de coaliţia PSD-ALDE îmbunătăţesc legislaţia din domeniul Justiţiei, nu o ciopârţesc cum acuză preşedintele Klaus Iohannis, pretinde social-democratul Florin Iordache.
Florin Iordache (Mihut Savu / Epoch Times)
Andrei Pricopie
02.11.2017

Fostul ministru PSD al Justiţiei, deputatul Florin Iordache, a respins toate criticile aduse de preşedintele Klaus Iohannis în privinţa proiectului de modificare a legilor Justiţiei.

"Nu ştiu ce înseamnă pentru preşedinte procedură viciată. Procedura care este acum în desfăşurare este procedură parlamentară. Un grup de senatori şi deputaţi au iniţiat un proiect de modificare a celor trei legi, acestea sunt în procedură de avizare la CSM, Consiliul Legislativ şi Guvern, după care vor intra în dezbatere parlamentară în Parlament, Camera Deputaţilor, ca primă cameră, Senatul - cameră decizională. Este procedură normală. Există procedura parlamentară sau procedura Guvernului. Am iniţiat proiectul noi, un grup parlamentari PSD şi ALDE", a declarat Iordache, pentru Agerpres.

Pesedistul, unul dintre iniţiatorii proiectului de modificare a legilor Justiţiei, susţine că prevederile promovate de Coaliţie îmbunătăţesc legislaţia din domeniu.

"Noi nu ciopârţim, noi îmbunătăţim. Deci, propunerile pe care le facem, le facem în aşa fel încât să îmbunătăţim legislaţia. Cu toţii am constatat că anumite articole sunt fie neconstituţionale, fie nu funcţionează. Prin propunerea pe care noi am făcut-o nu facem decât să îmbunătăţim legislaţia", a punctat Iordache, preşedinte al Comisiei speciale parlamentare privind domeniul justiţiei.

Pachetul privind legile Justiţiei a fost depus zilele trecute în Parlament şi urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă.

''De la a corecta legislaţia, ceea ce în esenţă ar fi fost un lucru bun, până la a o ciopârţi, ceea ce se întâmplă acum, este cale lungă şi nu ar trebui să o parcurgem'', a tras un semnal de alarmă, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Klaus Iohannis, care promite că va face uz de toate pârghiile şi prerogativele prezidenţiale, inclusiv posibilitatea de a organiza un referendum, pentru a apăra independenţa sistemului. (Detalii aici)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor