Ion Dobronăuţeanu a fost ales preşedinte adjunct al Uniunii Europene de Şah

. (Streeter Lecka / Getty Images for DAGOC)
Epoch Times România
12.08.2014

Ion Dobronăuţeanu a fost ales preşedinte adjunct al Uniunii Europene de Şah, în cadrul alegerilor care au avut loc la Tromso (Norvegia), cu prilejul Olimpiadei.


În cadrul Congresului FIDE, au fost programate alegerile atât în cadrul federaţiei mondiale, dar şi pentru federaţia continentului european.

Alegerile pentru forul european ECU au fost câştigate de Zurab Azmaiparaşvili (Georgia) cu 33 voturi, faţă de cele 18 obţinute de fostul preşedinte Silvio Danailov (Bulgaria).

După cum informează site-ul oficial al FR Şah, Ion Dobronăuţeanu a fost ales preşedinte adjunct, iar vicepreşedinte este Finnbjorn Vang (Insulele Feroe). Secretar general a fost ales grecul Theodoros Tsorbatzoglou, iar trezorier este Martin Huba (Slovacia). Astfel, România este reprezentată din nou în forul şahist european.

În mandatul precedent, Ion Dobronăuţeanu a fost vicepreşedinte al Uniunii Europene de Şah.

Alegerile FIDE, desfăşurate într-o atmosferă foarte tensionată, au fost câştigate clar de fostul preşedinte. Astfel, Kirsan Iliumjinov (52 ani) rămâne preşedinte FIDE şi în următorii 4 ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor