Ioana Constantin: Dovada că Geoană e tot ăla "vechi" e că Vanghelie aleargă şi azi prin oraş să-i combine nişte voturi

Mircea Geoană
Andrei Pricopie
13.09.2024

Jurnalista Ioana Constantin, realizatoarea emisiunii "Politica zilei", a avut o ieşire dură la adresa celui mai nou candidat intrat oficial în cursa pentru Cotroceni: fostul lider al social-democraţilor Mircea Geoană.

"Geoană o ţine din mojicie în mojicie, că aşa e când ai o gândire bolovănoasă, de 'prostănac' condus de şmecheri. Foarte important să le spunem cine e Geoană şi celor care erau foarte mici pe vremea când Preşedintele Traian Băsescu îl bătea de două ori pe Geoană:

Spa-ul lui Vîntu, avionul lui Vîntu, legăturile cu Vanghelie, cel cu care şi-a făcut şi partid, ceasurile lui Vanghelie (a, aud că Vanghelie aleargă şi zilele astea prin oraş să combine oameni pentru Geoană), casa de la RA APPS, vizita la Moscova, banii fugarului interlop-azi în puşcărie Rizea, legăturile cu baronetul din PSD şi cu şmecherii cu care împarte iahturi la petreceri, lecţiile de economie luate de la Vîntu şi 'câţiva tovarăşi', cum povesteşte chiar Vîntu, cumnatul fugar şi lista e lungă-lungă", a declarat Ioana Constantin.

Jurnalista a subliniat că tinerii pe care îi ţinteşte azi Geoană trebuie să ştie cine este el de fapt, nu imaginea asta comercială de pe internet, de la evenimente.

"A, şi aud prin oraş de nişte legături ale unui copil cu doamna Coca (pentru cunoscători). O funcţie, fie ea şi la NATO, nu spală cine a fost şi e Geoană. Dovada că Geoană e tot ăla din 2009 e că Vanghelie aleargă şi azi prin oraş să-i combine nişte voturi şi nişte influenţe. Nu merge poza asta de mare salvator: vine Geoană să renască România. Lasă-ne, mă! Dormi linişti. Vîntu şi şmecherii veghează. România n-are nevoie de salvatori ex-PSD prăfuiţi şi mânjiţi!", a adăugat Ioana Constantin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor