INS: Rata şomajului a scăzut uşor în iulie, la 7%
alte articole
Rata şomajului a scăzut în iulie cu 0,3 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi cu 0,5 puncte comparativ cu iulie 2011, la 7%. Astfel, numărul şomerilor în vârstă de 15-74 ani a ajuns la 694.000 de persoane, potrivit datelor anunţate vineri de INS.
Comparativ, în iunie erau 727.000 de şomeri, iar în luna iulie a anului trecut 732.000.
"Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,3 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,6% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,3% în cazul celor de sex feminin). (...) Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,7% pentru luna iulie 2012 (6,3% în cazul bărbaţilor şi 5,0% în cel al femeilor)", se precizează într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).