Incidentul de la Săptămânalul de Sud: sursa, eşecul şi viitorul

Nota editorului: În ediţia de Anul Nou, ziarul Săptămânalul de Sud, cu sediul în provincia Guangdong din sudul Chinei, intenţiona să publice un editorial care făcea apel la statul de drept din China în conformitate cu Constituţia. Editorialul original nu a ajuns să fie tipărit, deoarece a fost rescris de către un oficial al Partidului. Acest articol face parte dintr-o evaluare în curs de desfăşurare a acestei cenzuri şi a reacţiilor pe care le-a provocat în interiorul şi în afara Chinei.

China nu are mass-media privată. Cele mai multe dintre grupurile de mass-media din China sunt subordonate la diferite niveluri comitetelor Partidului Comunist Chinez.

Ziarele de partid au un aspect de multe ori urât, conţinutul lor fiind neatrăgător, dacă nu chiar respingător, fără nici un potenţial pe piaţă. Acestea au depins întotdeauna de abonamentele forţate şi de subvenţiile de la trezoreria statului pentru subzistenţă.

Cum China a fost "reformată", organizaţiile mass-media ale Partidului au format şi au publicat canale mass-media subsidiare care să răspundă cererii de pe piaţă şi, în acelaşi timp, au readus la viaţă ziarele-mamă.

Sistemul a îmbrăţişat un astfel de model, întrucât nu numai că uşurează sarcina financiară a statului în sprijinirea organizaţiilor de media de mari dimensiuni, dar, de asemenea, asigură ca aceste organizaţii să beneficieze de o creştere economică rapidă, fără ca Partidul să piardă controlul asupra mijloacelor de comunicare în masă.

Într-un sens extrem de concret, canalele mass-media comercializate (CMC) din China, cum ar fi Săptămânalul de Sud, servesc organizaţiilor de ştiri controlate de Partid drept ”copacii de bani” - cea mai recentă încarnare a mitului antic chinez despre un copac care le aduce bogăţie proprietarilor.

Într-adevăr, partidul a ţinut într-o lesă strânsă CMC-urile datorită semnificaţiei singulare a presei. În general, ziarele mamă, în calitate de supervizori, numesc persoane în funcţiile de conducere ale acestor CMC-uri.

În plus, Departamentul de Propagandă a Partidului intervine direct atât în privinţa conţinutului cât şi a chestiunilor de personal, prin apeluri telefonice, recenzii post-publicare, precum şi alte forme de supraveghere.

Cu toate acestea, o operaţiune de piaţă are propriile sale legi. Chiar dacă structural este încă parte din sistem, jurnaliştii de la CMC-uri şi-au dezvoltat propriile criterii de evaluare şi interese, deoarece acestea sunt adânc pătrunse pe piaţă şi au devenit independente financiar. Este inevitabil ca acestea să intre din ce în ce mai mult în contradicţie cu administrarea organelor de propagandă ale Partidului.

Controlul invaziv al Departamentului de Propagandă asupra publicării loveşte interesul de pe piaţă al acestor CMC-uri şi ofensează demnitatea profesională a jurnaliştilor de la CMC. Resentimentele sunt adânci şi larg răspândite, dar au fost în mare parte suprimate de teama mâniei partidului, pentru că, în final, un CMC îşi datorează propria existenţă Partidului şi poate fi închis oricând.

Rebeliunea de la Săptămânalul de Sud

Săptămânalul de Sud este unul dintre cele mai vechi CMC-uri din China şi, mulţumită avantajului său geografic din provincia Guangdong din sudul Chinei, este în prima linie a ”reformei şi deschiderii” economice a Chinei. Ajungând la apogeul cotiturii secolului şi, considerată în general ca fiind un vestitor al libertăţii şi al reformei, a fost apreciat atât de liberalii din afara sistemului cât şi de reformatorii din interiorul sistemului.

Ca urmare, Săptămânalul de Sud a câştigat un imens succes comercial de-a lungul anilor (potrivit site-ul ziarului, acesta se bucură în prezent de o distribuţie de peste 1,7 milioane de exemplare, tipăreşte în 19 oraşe şi creşte cu 15% anual).

Săptămânalul de Sud are o înclinaţie clar liberală ce poate fi rezumată după cum urmează: recunoaşterea importanţei unei economii de piaţă, globalizarea, precum şi statul de drept; sprijin faţă de drepturile individuale, valorile universale şi reforma politică.

Se poate spune că nu este nimic extraordinar la un astfel de suport şi nu depăşeşte nici măcar descrierea oficială a Partidului, să nu mai vorbim de a trece peste graniţele "roşii". A fost o vreme când această descriere a fost promovată de Partidul însuşi pentru a răspunde noilor cerinţe ale claselor sociale, astfel ca sistemul să-şi poată prelungi viaţa prin a se adapta la schimbările din societate.

De exemplu, pe măsură ce China se dezvoltă rapid, grupurile sociale emergente fac din ce în ce mai multe cereri ca drepturile şi interesele lor să fie recunoscute.

Combinaţia dintre forţele dezlănţuite de piaţă, globalizarea, precum şi revoluţia informaţională au dat acestor noi grupuri un anumit nivel de resurse şi mijloace de a contesta sistemul existent. Acest lucru se manifestă din ce în ce mai mult în eforturile de apărare a drepturilor şi în luptele împotriva nedreptăţilor şi, de asemenea, în vocile online din ce în ce mai puternice care cer schimbarea.

Deoarece continuă să pledeze pentru schimbare, Grupul Mass-Media de Sud, din care făcea parte Săptămânalul de Sud, a ajuns să fie văzut ca o forţă străină eforturilor de menţinere a stabilităţii sistemului, trebuind deci să fie remodelat şi suprimat.

Iar Săptămânalul de Sud este fără îndoială un prim obiectiv, ca să nu mai vorbim că, de-a lungul anilor, foştii jurnalişti de la Săptămânalul de Sud au devenit cei mai căutaţi jurnalişti, şi au adus o anumită mentalitate noilor canale mass-media şi platformelor mass-media online din China.

În "Virusul Cenzurii", publicat în New Statesman toamna trecută, Cheng Yizhong, fostul redactor-şef al Cotidianului de Sud Metropolis (o publicaţie soră a Săptămânalului de Sud), scria că mărirea cenzurii şi remanierea de personal se desfăşoară deja de mai mulţi ani. Campania a culminat în aterizarea lui Yang Jian, şeful adjunct de propagandă din provincia Guangdong, în postul de secretar al Partidului pentru Grupului Mass-Media de Sud, înainte de cel de-al XVIII-lea Congres al Partidului.

În afară de numirile de top din conducere, măsurile de cenzură care au fost implementate includ numirea de cenzori în posturi de membri ai comisiilor editoriale, plasarea de susţinători şi informatori printre jurnalişti, pre-publicarea selecţiei de subiecte şi revizuirea conţinutului şi aşa mai departe.

Pentru prima dată în ultimii 24 de ani, am văzut bannere şi sloganuri care făceau apel pentru "libertatea de exprimare".

Din primăvara anului trecut, când Tuo Zhen a fost numit şef al Propagandei Partidului în Guangdong, în primăvara anului 2012, cenzura de pre-publicare de la Săptămânalul de Sud s-a înrăutăţit în mod semnificativ.

În numărul de săptămâna trecută, Săptămânalul de Sud a arătat că, doar în 2012, cel puţin 1.034 din articolele lor au fost fie eliminate, fie anulate sau rescrise la ordinele Departamentului de Propagandă. Pentru un săptămânal care publică în medie 40-50 de articole pe apariţie, aceasta înseamnă că jumătate din articolele sale sunt doborâte de ”toporul cenzurii”. Furia care trebuie să se fi strâns de-a lungul timpului, a izbucnit în cele din urmă în jurul Anul Nou 2013.

Viitorul este în altă parte

În ultima săptămână, editorii şi jurnaliştii au cerut demisia lui Tuo Zhen şi o anchetă a "adevărului" din spatele încălcărilor de procedură referitoare la ediţia specială şi mesajul de Anul Nou.

Aceştia au emis scrisori deschise, au organizat o campanie de strângere de semnături şi au ameninţat chiar cu greva. Sprijinul public pentru cauza acestora a luat cu asalt Weibo, popularul serviciu de microbloguri din China.

Până marţi şi miercuri (8 şi 9 ianuarie) erau semnale că avusese loc o divizare internă. Conservatorii din rândul lor au câştigat avansul şi ideea unei greve s-a stins în linişte. Până joi (10 ianuarie) totul se terminase, iar ultimul număr a ieşit fără să dea nici o explicaţie cu privire la ce fel de înţelegeri au fost făcute.

Aceasta poate înseamnă doar un singur lucru: Departamentul de Propagandă a câştigat şi revolta de la Săptămânalul de Sud a eşuat. Fără a putea vorbi despre drepturi sau independenţă, Săptămânalul de Sud se va confrunta cu siguranţă cu o epurare. Sincer, din momentul în care s-a ajuns la acel acord (oricare ar fi fost el), soarta săptămânalului liberal a fost pecetluită.

Ca o chestiune de fapt, dilema structurală a CMC decide că este extrem de puţin probabil ca jurnaliştii de la aceste organizaţii să ia măsuri unificate, colective împotriva cenzurii. Un CMC este un hibrid, a cărei parte superioară a corpului este sistemul rigid iar partea inferioară a sa este piaţa fluidă.

Ziarele partidului arată de multe ori urât, iar conţinutul lor este neatrăgător.

În cadrul aceluiaşi ziar, pe de o parte, există editor, redactor-şef şi comitetul editorial paraşutat înăuntru de către partid, iar pe de altă parte există de asemenea, ceea ce se numeşte "angajaţii migranţi" din jurnalism.

Cât despre cei dintâi, este foarte puţin probabil ca ei să se ridice împotriva sistemului, deoarece aceştia sunt o parte a sistemului şi interesele lor sunt înrădăcinate în acesta. În cazul în care unii dintre ei acţionează ca în cazul evenimentului din această săptămână, ei fac cu uşurinţă concesii.

În ceea ce-i priveşte pe jurnaliştii migranţi, în timp ce sunt mai puţine sfori care îi reţin, aceştia nu ar fi dispuşi să facă sacrificii pentru ceva pentru care le lipseşte orice sentiment de apartenenţă.

Există totuşi un câştigător în episodul Săptămânalului de Sud şi aceştia sunt sutele de cetăţeni obişnuiţi, din toate categoriile sociale, care şi-au exprimat cererile în stradă.

În plus, protestatarii au făcut cereri în stradă, diferite de cele ale jurnaliştilor de la Săptămânalul de Sud care, pe tot parcursul evenimentului, au exprimat în mod consecvent, într-un şir de scrisori deschise, dorinţa de a-şi exprima şi de a-şi rezolva nemulţumirile în limitele sistemului, chiar folosind expresii cum ar fi "să respecte pe deplin controlul partidului asupra mass-mediei".

Pentru prima dată în ultimii 24 de ani, am văzut bannere şi sloganuri ce făceau apel la "libertatea de exprimare" şi "democraţia constituţională" şi cereau "ridicarea interdicţia privind libertatea presei", "eliminarea cenzurii" şi mai multe. Pentru mai multe zile, a fost ca un festival de bucurie în afara sediului Grupului Mass-Media de Sud, iar acele feţe tinere şi frumoase m-au impresionat profund şi mi-au dat speranţă.

Primul eveniment major din 2013 s-a încheiat mult prea repede. Sentimentul meu este că aceste persoane care au luat atitudine ar trebui să-şi proiecteze vocile în mai multe locuri şi în alte părţi, în scopul de a-şi realiza obiectivele. O Chină liberă se va naşte doar prin intermediul persoanelor din afara sistemului.

Mo Zhixu, pseudonimul lui Zhao Hui, este un dizident intelectual chinez din Beijing şi un colaborator frecvent la publicaţii în limba chineză. Este cunoscut pentru opiniile sale incisive asupra politicii chineze şi opoziţiei. Este co-autor (cu Zhenhua D şi Jingkai He) la "China la punctul extrem? Autoritarism şi contestaţii" în apariţia din Jurnalul Democraţiei.

Acest articol a fost publicat iniţial în limba chineză, în revista SunAffair Weekend din Hong Kong şi apoi republicat şi editat într-o traducere în engleză de Yaxue Cao pe blog-ul Văzând Roşu în China. Epoch Times publică acest articol, cu permisiunea acestuia, după ce a editat uşor traducerea lui Cao.