Incendiul de la Confort City: Zeci de locatari cer banii înapoi sau alt apartament

La complexul rezidenţial Confort City care a fost afectat de incendiul de marţi după-amiază, zeci de locatari ai blocului s-au adunat miercuri în faţa imobilului şi s-au înscris pe o listă, pentru a cere împreună dezvoltatorului imobiliar să le restituite sumele plătite pentru locuinţe sau o altă casă.
Un pompier şi-a pierdut viaţa, iar peste 1.500 de turişti au fost evacuaţi în urma unui incendiu de vegetaţie din Croaţia. (GettyImages)
Liviu Şerbănescu
04.10.2012

La complexul rezidenţial Confort City care a fost afectat de incendiul de marţi după-amiază, zeci de locatari ai blocului s-au adunat miercuri în faţa imobilului şi s-au înscris pe o listă, pentru a cere împreună dezvoltatorului imobiliar să le restituite sumele plătite pentru locuinţe sau o altă casă.

Totodată, locatarii au luat această hotărâre spunând că, din motive de siguranţă, nu sunt de acord să mai locuiască în continuare în blocul afectat de incendiu, chiar dacă acesta va fi reabilitat.

Practic, iniţativa îi aparţine avocatului Louis Nicolescu, locatar al blocului, care a precizat că dezvoltatorul va fi notificat, prin intermediul unui executor judecătoresc, cu privire la faptul că unii proprietari vor să primească înapoi banii plătiţi pe apartamente, iar alţii vor alte case într-un alt bloc.

Avocatul a spus că, în prima fază, se va încerca o conciliere cu dezvoltatorul imobiliar, după care, dacă acesta nu va răspunde în termen de 15 zile, se va trece la o acţiune în instanţă.

"Nu vreau să stau în condiţiile astea într-un bloc care poate să ardă în totalitate în două ore. Să-mi dea banii înapoi şi treaba mea cum stau. Păi ce, plătesc zeci de mii de euro ca să mor în casă? Că aşa vrea Negoiţă!", a spus un locatar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor