Incendiu pe Bd. Magheru. Trei victime, la spital

Pompier in timpul interventiei. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Un incendiu cu degajare mare de fum a avut loc vineri după-amiază pe Bd. Magheru. Un bărbat a suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului. Se pare că la ultimul etaj au fost prinse persoane, care au trebuit scoase de pompieri. Un total de zece persoane au fost evacuate. Un bărbat a fost transportat la Spitalul Universitar, iar două femei, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Incendiul s-a declanşat la parterul unei clădiri, foarte aproape de fast-food-ul KFC. Fumul s-a propagat, însă, pe casa scării, până la ultimul etaj - al şaselea.
Pompierii au intrat în interior, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov. La operaţiuni participă patru autospeciale de stingere, trei autoscări, două echipaje SMURD şi un detaşament special de salvatori.