Încă un cetăţean al Republicii Moldova, răpit de reprezentanţii structurilor de la Tiraspol
alte articole
Reprezentanţii structurilor din regiunea stângă a Nistrului au răpit, din nou, în dimineaţa zilei de joi, 29 octombrie, un cetăţean al Republicii Moldova, locuitor din Transnistria, care se deplasa spre locul de muncă. Anunţul a fost făcut de membrii Comisiei Unificate de Control (CUC), care au avut astăzi o întrunire în oraşul Bender.
Delegaţia Republicii Moldova a subliniat că, în timp ce alte delegaţii ezită să condamne prezenţa şi acţiunile ilegale în Zona de Securitate ale structurilor de forţă subordonate Tiraspolului, aceste structuri îşi continuă cu impertinenţă abuzurile îndreptate asupra populaţiei.
Astfel, au punctat membrii Comisiei, în dimineaţa zilei de vineri, pe podul dintre localităţile Sănătăuca şi Camenca, reprezentanţii structurilor de la Tiraspol au răpit un cetăţean al Republicii Moldova, locuitor din stânga Nistrului, care se deplasa spre locul de muncă. Cetăţeanul a fost urcat cu forţa într-un automobil şi transportat într-o direcţie necunoscută. Nu se cunoaşte nimic despre locul unde se află şi nici despre starea lui.
Acest caz revoltător de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului şi de sfidare a actelor de bază ale operaţiunii de pacificare se adaugă la lista fărădelegilor comise pe parcursul lunii octombrie de aşa-numitul „MGB” în sectorul de Nord al Zonei de Securitate, iar delegaţia Republicii Moldova consideră că a fost posibil inclusiv datorită toleranţei unor membri ai Comisiei care refuză chiar şi punerea pe ordinea de zi a problemei în cauză, se arată într-un comunicat CUC
„Pentru noi este important să eliminăm din perimetrul de responsabilitate a Forţelor Mixte de Pacificare structurile de forţă, care nu au dreptul să se afle acolo, iar prin aceasta să excludem sechestrarea oamenilor şi îngrădirea liberei circulaţii”, a notat conducătorul delegaţiei Republicii Moldova. Totodată, acesta a cerut eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor cetăţenilor sechestraţi în Zona de Securitate şi deţinuţi ilegal de structurile subordonate Tiraspolului.
Amintim că la începutul lunii octombrie, un ofiţer din cadrul Inspectoratului de Poliţie Floreşti a fost răpit din curtea casei, situată în oraşul Camenca, regiunea transnistreană, de persoane ce ar face parte din structurile de forţă de la Tiraspol. Ulterior, autorităţile de la Chişinău au anunţat că alţi 3 cetăţeni au fost sechestraţi de forţele transnistrene.