Încă 24 persoane confirmate oficial cu virusul Wuhan în Moldova. Numărul total ajunge la 149
alte articole
Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a anunţat după şedinţa Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul Wuhan (covid 19) că miercuri 25 martie, în Republica Moldova numărul persoanelor confirmate oficial cu coronavirus este de 24 de persoane. Astfel, numărul total de persoane infectate oficial cu coronavirus a ajuns la 149.
„Astăzi au fost procesate 153 de probe. Vreau să menţionez că avem 24 de cazuri pozitive, dintre care 3 sunt de import, 2 cazuri din Marea Britanie şi un caz din Germania, şi 21 de cazuri sunt locale din Chişinău, Soroca, Hânceşti, Râşcani, Ştefan Vodă, Ialoveni, Străşeni. Toate persoanele sunt spitalizate, beneficiază de asistenţă medicală corespunzătoare”, a declarat Dumbrăveanu.
Totodată, aceasta a menţionat că în cadrul şedinţei de Guvern de astăzi a fost aprobată o hotărâre privind acordarea din fondul de rezervă a 36 de milioane lei, bani care vor fi direcţionaţi pentru procurări centralizate de echipamente de protecţie individuală, dar sporită pentru personalul medical.
„Vorbim în cazul dat despre măşti cu respiratoare şi este vorba despre 500 mii de măşti, este un lot pe care ni-l propunem să-l avem în rezervă, pentru situaţia în care numărul de cazuri se va mări şi inclusiv ecrane de protecţie care în viziunea specialiştilor sunt mai aplicabile comparativ cu acei ochelari de protecţie care sunt utilizaţi”, a precizat ministrul Sănătăţii.
În context, Dumbrăveanu a anunţat că pe piaţa internă a fost găsit un producător care va coase acele salopete de protecţie, astfel încât să existe rezervele corespunzătoare şi toate instituţiile medico-sanitare publice să dispună de cele necesare pentru a acorda asistenţa medicală calificată pentru persoanele suspecte sau infectate cu virusul comunist.