Înalta Curte îl scapă pe fostul şef al CNAS de condamnarea la 6 ani, prin prescripţia faptelor

Lucian Duţă, fostul şef PDL al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), care fusese condamnat definitiv în 2022 la 6 ani cu executare pentru că a luat mită pentru implementarea cardului de sănătate, a scăpat de închisoare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), condusă de Lia Savonea, a anulat miercuri condamnarea fostului şef al Casei de Sănătate Lucian Duţă şi a dispus încetarea procesului penal pe prescripţie, arată G4Media.
Este încă un caz de mare dosar „omorât” de instanţa supremă, care a eliberat pe bandă rulantă personaje implicate în mari scandaluri de corupţie.
Înalta Curte a anulat mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea şi a menţinut dispoziţia de confiscare.
Completul a fost format din judecătorii Iulian Dragomir, Luminiţa Criştiu-Ninu şi Adriana Ispas.
În luna septembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus „punerea în libertate de îndată” a lui Lucian Duţă, în cadrul unei căi extraordinare de atac. Instanţa Supremă a admis în principiu recursul în casaţie şi, până se judecă pe fond calea extraordinară de atac, a decis suspendarea executării pedepsei.
Judecătoarea Adriana Ispas a luat decizia în această speţă. Ea şi Lia Savonea sunt judecătoarele care au anulat condamnarea de 14 ani pentru omor a lui Mario Iorgulescu.