Înalta Curte a decis: primarul municipiului Deva, 6 ani cu executare
alte articole
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat luni definitiv într-un dosar în care fostul deputat PSD este acuzat de conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului, respingând apelul declarat împotriva sentinţei date de instanţa de fond. Acesta va executa 6 ani de închisoare.
Instanţa a contopit pedeapsa de doi ani închisoare pentru conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului cu o pedeapsă anterioară de 4 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.
În octombrie 2014, Muntean a fugit de la locul accidentului după ce autoturismul pe care îl conducea a acroşat un autobuz fără pasageri şi un alt autoturism, oprindu-se în spatele unui camion staţionat la culoarea roşie a semaforului.
În urma anchetei s-a constatat că fostul deputat PSD se afla sub influenţa alcoolului la momentul producerii accidentului iar în 2015 a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Anterior judecării acestui proces, Muntean a fost condamnat în 2013 tot de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind acuzat de tranzacţionarea ilicită a unui teren către Iosif Man, controversat om de afaceri anchetat pentru fapte de trafic de maşini de lux furate din străinătate. Potrivit procurorilor, terenul aflat la marginea municipiului Deva se afla în proprietatea statului, astfel că primarul nu putea dispune de acesta.
Fostul deputat PSD a încercat să scape de condamnarea de 4 ani de închisoare, contestând decizia instanţei pe motiv că abuzul în serviciu a fost dezincriminat de Curtea Constituţională, însă judecătorii au respins calea acestuia de atac, potrivit Agerpres.